Login
/indrumar-legislativ-15-cele-mai-importante-aspecte-din-ordinul-1802-si-legea-contabilitatii-cu-privire-la-situatiile-financiare-anuale/
Inregistrare
Recuperare parola
In caz ca ai uitat parola, introdu in campul de mai jos adresa de email si se va trimite un email cu link pentru resetarea parolei.
Abonare newsletter zilnic!
[mailpoet_form id="3"]
Îndrumar legislativ. 15 cele mai importante aspecte din Ordinul 1802 și Legea contabilității cu privire la situațiile financiare anuale
Botar Claudia-Florina
Valabil la 24 noiembrie 2025
O necesitate acută observată din spațiul pragmatic al afacerilor, în principal la persoanele responsabile de administrarea companiilor autohtone este legată de alfabetizarea legislativă. Sau ce ar trebui să cunoști la nivel basic din ceea ce propun actele normative principale din sfera antreprenorială și financiar-contabilă. Poate te întrebi de ce este nevoie să cunoști aspecte legate de modificările legislative când deja oricum ești responsabil de tot ceea ce presupune gestionarea sau adminstrarea afacerii?
Există totuși o serie de rațiuni pentru care este bine să ții cont de aceste aspecte. În primul rând, este bine să ții cont de această alfabetizare legislativă și să o integrezi în planul personal de formare întrucât acest aspect te va ajuta să înțelegi mult mai bine cadrul legislativ în care activează afacerea ta. Complexitatea acestuia pune o serie de probleme conducătorilor de afaceri, iar cunoașterea actelor normative în punctele lor esențiale este un aspect extrem de benefic pentru înțelegerea mecanismelor legislative ale afacerii tale.
În al doilea rând, dacă o să cunoști o serie de aspecte din actele normative aplicabile activității derulate, vei înțelege o serie de aspecte din sfera financiar-contabilă. Cu alte cuvinte, vei înțelege de ce contabilul tău întocmește declarații fiscale, raportări și adoptă o serie de decizii din această sferă. Acest aspect te va ajuta să nu plasezi sub semnul întrebării o serie de aspecte din zona fiscală și financiar-contabilă a afacerii tale ci să înțelegi mult mai bine acțiunile și deciziile contabilului. În al treilea rând, este benefic să cunoști modificările legislative și fiscale întrucât te pot ghida în previzionarea resurselor financiare care vor fi alocate pentru achitarea diverselor taxe și impozite corelate la tipul de activitate desfășurată. Pe de altă parte, dacă ești un antreprenor informat, vei reuși să identifici anumite aspecte care poate nu sunt corect aplicate la nivelul activității tale în ceea ce privește latura fiscală și financiar-contabilă. Nu în ultimul rând, vei putea să anticipezi impactul diverselor modificări din sfera fiscală și financiar-contabilă asupra activității companiei tale pentru a reconfigura traseul antreprenorial ori de câte ori se impune aceste aspect.
Cu siguranță că pot fi identificate o serie de alte rațiuni care pot sta la baza asimilării celor mai importante aspecte legate de anumite mențiuni ale actelor normative/legislative. Noi ne-am rezumat la cele pe care le considerăm cele mai relevante, în cadrul unui mediu economic și legislativ extrem de dinamic.
Continuăm miniseria Îndrumar legislativ cu 15 cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont din cadrul Ordinului 1802/2014 și a Legii contabilității nr. 82/1991 cu privire la reglementărilor contabile în ceea ce privește situațiile financiare anuale, sau una dintre cele mai importante componente ale sistemului financiar-contabil a companiei tale. Aspectul este acutizat, întrucât există o serie de antreprenori care nu dețin foarte multe informații despre unul dintre cele mai importante repere ale poziției financiare și performanței financiare a companiilor conduse, și anume: situațiile financiare anuale.
Propunem așadar, o listă cu 15 cele mai importante aspecte din acest spectru:
1. Orice companie care organizează și conduce contabilitatea pe baza sistemul în partidă dublă trebuie să întocmească anual un set de situații financiare. Evident, există o serie de nuanțe raportat la acest aspect însă regula general valabilă se menține. Aceste documente sunt extrem de importante pentru că asistă procesul de adoptare a deciziilor manageriale pe baza unor serii de analize realizate de către specialiști. Practic, situațiile financiare anuale reprezintă tabloul de bord al afacerii tale cu privire la poziționarea în raport cu parametrii de poziție și performanță financiară.
2. Pentru depunerea setului de situații financiare anuale, există o serie de factori de care trebuie să ții cont. Printre acești factori se numără dimensiunea sau mărimea companiilor. Conform Ordinului 1802/2014 actualizat, există 3 tipuri de entități, clasificate conform criteriului de mărime, și anume: microentități, entități mici, entități mijlocii și mari. Iată mai jos o scurtă delimitare a acestora:
| Parametrii | Microentități | Entități mici | Entități mijlocii și mari |
| Total active | 2.250.000 lei | 25.000.000 lei | 25.000.000 lei |
| Cifra de afaceri | 4.500.000 lei | 50.000.000 lei | 50.000.000 lei |
| Număr mediu de salariați | 10 | 50 | 50 |
| Mențuni suplimentare | Se încadrează la această categorie companiile care la data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două din cele 3 criterii | Entități care la data bilanțului nu se încadrează la categoria microentităților și care nu depășesc limitele a cel puțin două dintre cele 3 criterii | Entitățile care depășesc limitele a cel puțin două dintre cele 3 criterii |
Dacă ne raportăm la aceste aspecte, există diferențieri legate de depunerea setului de situații financiare anuale. Practic, dacă te încadrezi la categoria de entitate mică sau microentitate, trebuie să știi faptul că vei întocmi setul de situații financiare compus din: bilanț prescurtat, cont de profit și pierdere și notele explicative la situațiile financiare anuale. Acestea vor fi însoțite de formularul ,,Date informative” și formularul ,,Situația activelor imobilizate”. Dacă discutăm despre entitățiile mijlocii și mari atunci setul de situații financiare anuale este compus din: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie și notele explicative la situațiile financiare anuale. Ce mai trebuie să cunoști este faptul că trebuie să analizezi permanent criteriile de mărime pentru a te poziționa corect față de acestea. Trecerea de la o categorie la alta se realizează doar dacă în două exerciții financiare consecutive depășești sau încetezi să depășești criteriile de mărime. Deci nu este suficient doar să depășești o singură dată aceste criterii de mărime pentru a face parte dintr-o altă categorie.
3. Situațiile financiare anuale reprezintă un tot unitar, în sensul în care acestea nu pot fi delimitate sau depuse distinct, ci doar împreună. Așa cum spuneam, acestea conferă indicații precise legate de poziția financiară a companiei tale reflectată de elementele de active, capitaluri proprii și datorii, alături de performanța financiară conturată de elementele de venituri și cheltuieli. Este vital ca aceste informații să reflecte o imagine fidelă a tuturor aspectelor prezentate anterior.
4. Situațiile financiare anuale nu cuprind orice fel de informații. Este foarte important să cunoști faptul că aceste situații financiare anuale nu cuprind orice fel de informații, concepte și noțiuni. Acestea trebuie să facă referire la informații utile. Iar pentru a fi utile informațiile trebuie să respecte anumite criterii calitative. Astfel, acestea trebuie să: fie comparabile, să poate fi verificate, să fie oportune și inteligibile. Cu alte cuvinte aceste informații trebuie să fie relevante și să reprezinte exact ceea ce își propun să reprezinte raportat în mod direct la activitatea pe care o derulează compania ta.
5. Ministerul Finanțelor Publice precum și alte autorități de reglementare pot să solicite anumite informații suplimentare față de cele ce trebuie prezentate în cadrul sistuații financiare anuale. Acest aspect este valabil pentru entitățile mijlocii și mici.
6. Din punctul nostru de vedere, una dintre cele mai importante caracteristici ale informației financiar-contabile prezentată de către setul de situații financiare anuale este oportunitatea. La ce se referă această caracteristică și de ce o considerăm atât de importantă? Oportunitatea face trimitere la un aspect cu rezonanță majoră pentru sistemul decizional al companiei. Pentru ca o decizie să îndeplinească atributul oportunității este important ca aceasta să fie cât mai actuală. Cu cât o decizie este mai veche cu atât este mai puțin utilă pentru asistarea procesului de luare a deciziilor. De asemenea, unele informații financiar-contabile își pot păstra atributul oportunității o perioadă îndelungată după finalizarea procesului de raportare, aspect favorabil deoarece te poate sprijini în realizarea de comparații, tendințe, previziuni.
7. În situația în care ești entitatea nou-înființată, setul de situații financiare anuale depus pentru primul exercițiu financiar de raportare cunoaște câteva nuanțe. De pildă, poți să întocmești fie setul complet de situații financiare anule, fie cel simplificat format doar din cele 3 componente, și anume: bilanț, cont de profit și pierdere și note explicative la situațiile financiare anuale. Începând cu cel de-al doilea an, aceste entități trebuie să depună situațiile financiare corespondente criteriilor de mărime determinate pe baza primului set de situații financiare depus și a indicatorilor din contabilitate și a informațiilor din cadrul balanței de verificare întocmite la finele exercițiului financiar curent.
8. Situațiile financiare anuale pot să cuprindă anumite erori. Acestea fac referire la omisiuni și declarații eronate cuprinse în cadrul declarațiilor financiare pentru o perioadă de raportare sau mai multe perioade de raportare. Practic, dacă la momentul conturării situațiilor financiare anuale exista posibilitatea de a obține acele informații care să confere o imagine și mai reprezentativă a informațiilor financiar-contabile, însă nu au fost făcute eforturi în acest sens, situațiile financiare pot fi considerate eronate. La ce se referă practic astfel de erori? La greșeli matematice, greșeli de aplicare a politicilor contabile, ignorarea de informații sau interpretarea greșită a evenimentelor.
9. De exemplu, dacă derulezi proiecte finanțate din investiții, contabilitatea acestora se ține distinct, pe fiecare proiect sau sursă de finanțare, funcție de fiecare contract încheiat. De asemenea, în acest caz nu se vor întocmi situații financiare anuale distincte.
10. Practic, entitățile obligate la depunerea setului de situații financiare anuale sunt: societățile comerciale, companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice care sunt obligate la conducerea contabilității financiare. De exemplu, subunitățile deschise în România de societăți rezidente în alte state aparținând Spațiului Economic European nu sunt obligate să întocmească situații financiare anuale pentru activitatea derulată.
11. Dacă discutăm despre grupurile de societăți, acestea trebuie să întocmească situații financiare anuale consolidate.
12. Termenul de transmitere a situațiilor financiare anuale a fost redefinit. Astfel, acesta este mult mai clar și concis pentru societățile obligate la transmiterea setului de situații financiare anuale. Așadar, dacă până de curând aspectele legate de termenul de transmitere a situațiilor financiare anuale nu erau foarte bine definite, fiind specificat doar un termen în zile calculat de la momentul finalizării anului financiar, aspectele au fost nuanțate în ultima perioadă. Astfel, conform normelor de reglementare, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate trebuie să transmită setul de situații financiare anuale până la data de 31 mai inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare. Pentru celelalte persoane juridice, termenul de transmitere a situațiilor financiare anuale este până la data de 30 aprilie inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare. În situația în care aceste zile corespund cu zile nelucrătoare, raportările se realizează în prima zi lucrătoare care succede termenul legal de depunere.
13. De la 1 ianuarie 2026, toate formularele din sfera raportării financiare, rapoartele de situații financiare și notele aferente acestora, precum și alte tipuri de documente care fac parte integrantă din situații financiale anuale în cazul instituțiilor publice, se vor transmite exclusiv în format electronic.
14. Nu poți depune mai multe seturi de situații financiare pentru același exercițiu financiar.
15. Prezentarea de situații financiare care prezintă anumite date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 și 3000 de lei.
Acestea ar fi 15 cele mai importante aspecte referitoare la situațiile financiare anuale pe care trebuie să le cunoști în calitate de antreprenor. Alfabetizarea legislativă în rândul antreprenorilor este un aspect esențial de care trebuie să ții cont, chiar dacă ești persoana care doar guvernează bunul mers al activitățile derulate de către compania ta. Materialele din seria îndrumarului legislativ dețin acest rol semnificativ de îndrumare sau familiarizare a antreprenorului cu tot ceea ce presupune partea legislativă, care este strâns corelată la activitatea derulată de către companii.
Referințe principale de informare
Ordin nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, Publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014.
Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991 (**republicată**), Publicat în Monitorul oficial nr. 454 din 18 iunie 2008.

Îndrumar legislativ. 15 cele mai importante aspecte din Ordinul 1802 și Legea contabilității cu privire la situațiile financiare anuale
Articol scris in data de: 24 noiembrie 2025
Autor: Botar Claudia-Florina