Răspunderea patrimonială a salariatului. Despre prescripția și întreruperea acesteia
În practică judiciară au existat numeroase litigii în care s-au solicitat despăgubiri salariatului care a produs prejudicii angajatorului său, solicitandu-se așadar atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului.
Câteodată instanța de judecată a înclinat „balanța” în favoarea salariatului, altă dată în favoarea angajatorului.
În apărarea sa, salariatul a invocat -de multe ori- fie nelegalitatea atragerii răspunderii patrimoniale, fie excepția prescrierii dreptului material la acţiune , exact ca în următorul exemplu pe care îl supunem analizei dvs. prin acest material.
În sensul celor mai sus arătate vă prezentăm în rândurile de mai jos o soluție a unei instanțe de judecată, fiind vorba de Decizia civilă nr. 1799/14.12.2021 a Curții de Apel Timișoara, decizie pe care o prezentăm doar în rezumat. (www.iccj.ro).
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Timiş, a chemat în judecată pârâtul A, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata prejudiciului în cuantum de 21.828,33 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 654/09.04.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârât. A fost admisă cererea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Timiş, în contradictoriu cu pârâtul A.A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 21.828,33 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât, prima instanţă a respins-o, având în vedere că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune este întrerupt conform art. 2537 pct. 1 din Codul civil, care dispune că termenul de prescripţie este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere a dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
Actul de recunoaştere a dreptului reclamantei constă în plăţile parţiale făcute de pârât pentru achitarea prejudiciului, ultima plată fiind efectuată la data de 25.07.2017, aşa cum rezulta din actele contabile ale reclamantei, astfel este aplicabil art. 2541 alin. (2) din Codul civil care stipulează că după întreruperea prescripţiei începe să curgă o noua prescripţie.
Împotriva sentinţei civile a declarat apel pârâtul A, solicitând admiterea apelului, în temeiul art. 466 şi urm. C. pr. civ., schimbarea în tot a sentinţei apelate, iar pe cale de consecinţă, în principal, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nefondată, iar, în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii, în măsura dovedirii pretenţiilor solicitate.
Instanța de apel– în speță Curtea de Apel Timișoara- a admis apelul şi a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru creanța de 5.235,08 lei aferentă controlului efectuat în intervalul 15.03.2017-27.03.2017, creanța de 8.385,76 lei ce reflectă prejudiciul constatat la controlul efectuat în intervalul 02.05.2017-29.05.2017 şi creanța de 4.745,96 lei aferentă controlului de fond efectuat în intervalul 16.06.2017-26.06.2017, cu consecința respingerii ca prescrise a pretențiilor corespunzătoare drepturilor de creanță menționate. A admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor restante în cuantum de 3.461,53 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului constatat în urma controlului efectuat în perioada 08.02.2017-28.02.2017.
Vom reda în cele ce urmează, succint, din hotărârea menționată doar motivarea instanței de apel referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, considerând-o de un vădit interes atât pentru salariați, dar și pentru angajatori care sunt puși în fața unor astfel de spețe.
Situația de fapt, care oferă coordonatele necesare în raport de care a fost analizată incidența prescripției dreptului material la acțiune, redată succint, constă în efectuarea a patru controale în perioada 08.02.2017 – 23.06.2017 în cantonul X din cadrul Ocolului Silvic Lugoj, a cărui gestionar a fost pârâtul, în urma cărora s-a stabilit un volum de 116,684 mc. provenit din tăierea ilegală a unui număr de 149 de arbori, valoarea prejudiciului calculat cauzat prin tăierea a celor 149 de arbori fiind de 41.442,86 lei, defalcat după cum urmează: în urma controlului de fond efectuat în perioada 08.02.2017-28.02.2017 a fost stabilit un prejudiciu de 23.076,06 lei, în urma controlului de fond efectuat în perioada 15.03.2017-27.03.2017 a fost stabilit un prejudiciu de 5.235,08 lei, la controlul efectuat în intervalul 02.05.2017-29.05.2017 a fost stabilit un prejudiciu de 8.385,76 lei şi la controlul de fond efectuat în intervalul 16.06.2017-26.06.2017 a fost stabilit un prejudiciu de 4.745,96 lei.
Aflându-ne în prezenţa unui conflict de muncă, cererile pentru plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
În cauza de față, data producerii pagubei poate fi identificată cu momentul constatării prejudiciilor produse fondului forestier de către organele de control în cadrul celor patru controale efectuate în perioada 08.02.2017 – 23.06.2017, iar, în raport de care introducerea acțiunii la data de 09.07.2020 apare a fi efectuată cu depășirea termenului de prescripție extinctivă în care reclamanta ar fi putut acționa.
Reclamanta a invocat în schimb întreruperea prescripției extinctive prin actele de executare voluntară efectuate de pârât în vederea acoperirii prejudiciului produs, ceea ce ar face, în opinia pârîtei, ca termenul de prescripţie să fi început să curgă de la ultimul act de executare voluntară din partea pârâtului, respectiv de la data de 27.07.2017, dată în raport de care acțiunea nu este prescrisă.
Din jurnalul plăților efectuate de pârât în perioada 01.01.2017-31.05.2017 emis de către Ocolul Silvic Lugoj și dovezile de achitare parțială a prejudiciului depuse de ambele părți la dosar, constând în chitanțe de plată a unor sume de bani achitate în intervalul 13.03.2017-25.07.2017, instanța a constatat că, într-adevăr, conduita pârâtului, care a înțeles să efectueze plăți voluntare pentru acoperirea prejudiciului, se identifică cu un caz de întrerupere a prescripției extinctive în sensul art. 2537 C. civ., fiind în prezența unui act voluntar de executare a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia.
Fiind deduse judecății creanțe care devin exigibile la date diferite, în funcție de momentul constatării pagubelor, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate conform art. 2503 alin. 2 C.civ., astfel că instanța a fost chemată să stabilească în privința cărei prestații a operat întreruperea prescripției extinctive.
Curtea a constatat că, deși pârâtul a efectuat mai multe plăți, acesta nu a indicat datoria pe care a înțeles să o execute, situație în care devin incidente regulile imputației legale a plății.
Potrivit art. 1509 Cod civil, „(1) Dacă niciuna dintre părţi nu face imputaţia plăţii, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli: a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă; b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puţine garanţii; c) imputaţia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor; d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum şi, în egală măsură, garantate şi oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi; (…)”.
În speța dedusă judecății creanțele analizate erau toate ajunse la scadență, se bucură de aceleași garanții, diferența constituind-o nivelul de onerozitate și vechimea creanțelor. Astfel, aplicând criteriile analizate, instanța a imputat plățile efectuate asupra datoriei mai oneroase a pârâtului, care era totodată și cea mai veche, respectiv suma de 23.076,06 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului stabilit în urma controlului de fond efectuat în perioada 08.02.2017-28.02.2017. Chiar dacă în privința acestui prejudiciu pârâtul a refuzat să semneze angajamentul de plată, invocând recuperarea prioritară a prejudiciului de la autorii direcți cu privire la care sunt efectuate cercetări penale, prin plata efectuată la data de 13.03.2017, așadar anterior declanșării celui de-al doilea control, este indubitabil că pârâtul a intenționat acoperirea prejudiciului constatat la data de 28.02.2017, ceea ce echivalează cu recunoașterea și asumarea consecințelor pecuniare rezultate în urma primului control efectuat.
În consecință, întrucât prestaţiile nu alcătuiesc un tot unitar, instanța nu s-a raportat la data la care ultima prestaţie devenea exigibilă, ci plățile achitate de pârât au fost considerate efectuate în contul primei datorii, în funcție de criteriile exprimate în art. 1509 C. civ., efectul întreruptiv al prescripției operând astfel doar cu privire la creanța de 23.076,06 lei.
Celelalte trei creanțe urmărite de reclamantă, respectiv suma de 5.235,08 lei aferentă controlului din intervalul 15.03.2017-27.03.2017, prejudiciul de 8.385,76 lei constatat la controlul efectuat în intervalul 02.05.2017-29.05.2017 şi prejudiciul de 4.745,96 lei aferent controlului de fond efectuat în intervalul 16.06.2017-26.06.2017 au rămas afectate de prescripție, astfel că dreptul material la acţiune pentru recuperarea lor este stins, în condițiile în care acțiunea introductory de instanță a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 09.07.2020.
În acest context, se impune a fi menționat că nici reținerile din salariu operate de angajator, după cum nici imputațiile efectuate asupra garanției constituite de pârât nu reactivează creanțele stinse prin prescripție, în condițiile în care operațiunile specifice au fost efectuate în intervalul 31.03.2017-30.06.2017, ceea face ca o nouă prescripție care a început să curgă după întrerupere să se împlinească la data de 30.06.2020, deci anterior introducerii acțiunii.
În concluzie, Curtea de Apel Timișoara a analizat în continuare doar îndreptățirea reclamantei la recuperarea prejudiciului constatat cu ocazia controlului efectuat în perioada 08.02.2017-28.02.2017 și evaluat la suma de 23.076,06 lei, aceasta fiind singura creanță sustrasă împlinirii termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în sens substanțial.
