Instanța supremă despre compensația cuvenită salariatului când prestează munca în zilele de repaus săptămânal
Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.iccj.ro), la data de 24.11.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție (denumită în continuare ÎCCJ) a pronunțat Decizia nr. 415/ 24.11.2025 în materie civilă (dreptul muncii), decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.
I. Preliminarii
Astfel, prin Decizia nr. 415/ 24.11.2025 în dosarul nr. 1449/1/2025 ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.468/99/2019, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând următoarea problemă de drept:
În interpretarea art. 115 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, perioada de repaus de 24 de ore reprezintă un repaus zilnic, derogatoriu de la durata repausului zilnic reglementat prin art. 135 din Codul muncii şi, în cazul ultimei ture din săptămâna de lucru, se cumulează cu repausul săptămânal prevăzut de art. 137 din Codul muncii sau este o prevedere autonomă şi se aplică în concret doar între două ture succesive de lucru?
și a stabilit că:
II. Data de la care decizia instanței supreme devine obligatorie
Menționăm că, după redactarea considerentelor şi semnarea deciziei mai sus menționate, Decizia ÎCCJ nr. 415/ 24.11.2025 va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I și atunci vom fi în măsură să cunoaștem și motivarea instanței supreme referitor la chestiunea de drept soluționată.
III. Care este conținutul textelor legale menționate de instanța supremă în Decizia nr. 415/ 24.11.2025?
Pentru a se putea stabili de către instanţa supremă asupra dezlegării chestiunii de drept ce a făcut obiectul dosarului nr. 1449/1/2025 , în speţă şi care s-a soluţionat prin pronunţarea Deciziei nr. 415/ 24.11.2025, ÎCCJ -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a analizat articolele de lege incidente şi anume:
Art. 115 alin. 2 din Codul Muncii: (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Art. 135 din Codul Muncii: (1) Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
(2) Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.
Art. 137 din Codul Muncii:(1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.
(5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).
Așadar, din dispozițiile anterioare, rezultă că reglementarea in ceea ce priveste repausul zilnic o regasim in art. 135 din Codul muncii.
De asemenea, rezultă și că reglementarea in ceea ce priveste repausul săptămânal o regasim in art. 137 din Codul muncii.
Repausul săptămânal este perioada de repaus care se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
De la aceasta regula, legiuitorul reglementează excepţii şi anume zilele de repaus se pot acorda şi în alte zile decât sâmbăta şi duminica, însă numai în situația în care acordarea repausului săptămânal în aceste zile ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii.
Astfel, daca repausul săptămânal nu se poate acorda sâmbăta şi duminica, iar salariatul va presta munca în aceste două zile, acesta va avea dreptul la un spor la salariu care se stabilește fie prin contractul colectiv de muncă, fie prin contractul individual de muncă.
Modalitatea de acordare a zilelor de repaus în alte zile decât sâmbăta şi duminica trebuie să fie reglementate prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Atentie! Legiuitorul a prevazut faptul ca prestarea muncii pentru o perioadă ce nu poate depasi 14 zile calendaristice se poate realiza numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii prealabile:
– autorizarea inspectoratului teritorial de muncă;
– acordul salariatului;
- acordul sindicatului sau al reprezentanţilor salariaţilor, după caz.
Retinem si faptul ca acordurile respective trebuie obţinute anterior desfăşurări muncii, şi nu ulterior.
În această situaţie angajatorul este obligat să acorde cumulat repausul săptămânal.
Salariaţii care au desfăşurat activitate timp de 14 zile calendaristice consecutive, au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2) din Codul muncii.
Potrivit art. 123 alin. (2) din Codul muncii, sporul pentru munca suplimentară, (…..), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Așadar, salariaţii care au desfăşurat activitate timp de 14 zile calendaristice consecutive, au dreptul la un spor ce nu poate fi mai mic de 150% din salariul de bază.
Referitor la Decizia ÎCCJ nr. 415/ 24.11.2025, instanța supremă s-a pronunțat așadar că, referitor la compensația pentru munca desfășurată în zile de repaus săptămânal , aceasta este egală cu dublul compensațiilor aferente sporului pentru munca suplimentară și se cuvine salariatului chiar dacă munca prestată în zile de repaus săptămânal nu este în afara duratei normale a timpului de muncă, adică chiar dacă nu depășește timpul de muncă normal stabilit pentru salariatul respectiv.
