Ce datorează angajatorul în cazul plății cu întârziere a salariului?
„Disponibilitatea angajatorului față de pretențiile pecuniare ale salariatului nu poate constitui o cauză de exonerare a acestuia de la plata despăgubirilor ce acoperă lipsa de folosință (dobânda legală) și devalorizarea cauzată de inflație a drepturilor bănești cuvenite salariatului, întrucât societatea putea în mod efectiv să lichideze această datorie (de exemplu, prin consemnarea acestor sume la o unitate bancară, pe numele intimatului).”
Așa s-a pronunțat Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale prin Decizia civilă nr. 123/2023 (www. cab1864.eu).
Cu alte cuvinte, ori de câte ori un angajator nu plătește la timp și integral salariul datorat unui salariat, acesta va putea fi obligat atât la sumele actualizate cu indicele de inflație (drepturile bănești cuvenite salariatului – salariul actualizat), precum și la dobânda legală (ce reprezintă despăgubirile ce acoperă lipsa de folosință) din momentul în care salariul trebuia plătit până la data plăţii efective, dobânda legală cu rata inflației putând fi cumulate.
1. Ce a presupus litigiul principal în discuţie?
Reclamantul P.A în contradictoriu cu pârâta SC _ SRL a solicitat instanței de judecată prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei către reclamant la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 01.11.2020-07.12.2020, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. _/21.09.2020, sume ce urmau a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a contravalorii concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate de reclamant în anul 2020, precum și la obligarea pârâtei către reclamant a plății cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. _/11.05.2022, Tribunalul Ialomiţa a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.A în contradictoriu cu pârâta SC _ SRL și a obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 01.11.2020-07.12.2020, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. _/21.09.2020, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective. Totodată, prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a contravalorii concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate de reclamant în anul 2020 și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei către reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
2. Cum a motivat -în esență- prima instanță (instanța de fond) hotărârea mai sus menționată privind neplata salariului?
În motivare, Tribunalul a reținut analizând contractul individual de muncă înregistrat sub nr. _/21.09.2020, că reclamantul a fost angajatul pârâtei începând cu data de 22.09.2020, în funcţia de conducător auto transport rutier de mărfuri pe perioadă nedeterminată.
Prin decizia nr._/07.12.2020 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 31 alin. (3) din Codul Muncii .
Potrivit art. 161 din Codul Muncii : „Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.”
Articolul 168 alin. (1) din Codul Muncii prevede: „Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul respectiv”.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii :„(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
(2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.
(3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.
(4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”.
De asemenea, potrivit art. 272 Codul Muncii: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.”
Obligaţia principală a angajatorului este cea de plată a drepturilor salariale. Sub aspect probatoriu, art. 168 din Codul Muncii prevede, în mod imperativ, că plata de către angajator a drepturilor salariale se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, înscrisuri ce se păstrează şi se arhivează de către angajator, în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
În speţă, reclamantul a dovedit calitatea sa de salariat al pârâtei, în timp ce aceasta din urmă nu a făcut dovada achitării drepturilor solicitate de reclamant, recunoscând că datorează reclamantului drepturile salariale aferente perioadei lunilor noiembrie şi decembrie 2020.
Prima instanţă a privit ca întemeiat şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente, potrivit dispoziţiilor OG nr. 13/2011 atât timp cât pârâta avea obligaţia plăţii salariului reclamantului, iar pârâta nu a procedat la achitarea acestuia nici măcar la data înregistrării cererii de chemare în judecată şi nici ulterior, în cursul procesului.
Potrivit art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune – interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Conform art. 1.535 alin (1) şi (2) din Codul Civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fară a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În lipsa unei convenţii, daunele moratorii pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală aferentă. Dispoziţiile de mai sus se coroborează cu art. 1.521, în conformitate cu care punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept, sau la cererea creditorului. Cum în materie de drepturi salariale, punerea în întârziere este de drept, diferenţele de drepturi salariale sunt purtătoare de dobânzi din momentul în care trebuiau plătite până la data plăţii efective, dobânda legală fiind cea prevăzută de alin. (3) al art. 3 din O.G nr. 13/2011, în conformitate cu care „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.”
Totodată, pentru repararea prejudiciului produs de pârât, suma restantă datorată va fi actualizată cu indicele de inflaţie, pentru că numai astfel se produce o reparaţie efectivă şi integrală, reclamantul fiind astfel la adăpostul scăderii puterii de cumpărare a monedei naţionale, ca urmare a erodării acesteia de inflaţie.
3. Dacă s-a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, și, în caz afirmativ, ce a decis instanța de apel?
Da, pârâta pârâta SC _ SRL a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, dar Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 123/2023, a respins apelul ca nefondat și a menținut sentința civilă atacată, obligând apelanta să plătească intimatului suma de 135 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel (cheltuieli de transport – contravaloare benzină).
4.Cum a motivat -în esență- instanța de apel hotărârea mai sus menționată privind neplata salariului?
Curtea a reținut – ca și prima instanță – analizând contractul individual de muncă înregistrat sub nr. _/21.09.2020, că intimatul a fost salariatul apelantei începând cu data de 22.09.2020 în funcţia de conducător auto transport rutier de mărfuri pe perioadă nedeterminată. Prin decizia nr. _/07.12.2020 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 31 alin. (3) din Codul Muncii .
Față de criticile apelantei, Curtea reține potrivit articolul 168 alin. (1) din Codul Muncii că: „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul respectiv”.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii : „(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
(4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”.
Disponibilitatea angajatorului față de pretențiile pecuniare ale salariatului nu poate constitui o cauză de exonerare a acestuia de la plata despăgubirilor ce acoperă lipsa de folosință (dobânda legală) și devalorizarea cauzată de inflație a drepturilor bănești cuvenite salariatului, întrucât societatea putea în mod efectiv să lichideze această datorie (de exemplu, prin consemnarea acestor sume la o unitate bancară, pe numele intimatului).
Conform art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii sub forma dobânzii legale, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu, dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei cauză străină, care nu-i poate fi imputată (art. 1351 C.Civ.).
Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009.
Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora şi deci, nu se ajunge la o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.
Din aceste motive, Tribunalul a obligat pârâta şi la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.11.2020 – 07.12.2020, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, indicând prevederile legale aplicabile.
