Login
Inregistrare
Recuperare parola
In caz ca ai uitat parola, introdu in campul de mai jos adresa de email si se va trimite un email cu link pentru resetarea parolei.
Abonare newsletter zilnic!
Vrei să rămâi la curent cu noutățile fiscale și contabile?
Coduri CAEN REV.3. Ce trebuie să facă firmele la început de an?

Viviana Popa
Valabil la 22 Decembrie 2024
Cuprins:
ToggleÎncepând cu 1 ianuarie 2025, toate firmele din România trebuie să adopte noua clasificare a activităților economice – CAEN REV.3. Această schimbare vizează actualizarea și alinierea codurilor de activitate la noile reglementări conform Ordinului Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/2024.
Dacă ești antreprenor, iată ce trebuie să știi și să faci pentru a-ți adapta firma la noile reglementări.
Ce este CAEN Rev. 3?
CAEN Rev. 3 reprezintă cea mai nouă versiune a nomenclatorului utilizat pentru clasificarea activităților economice. Această ultimă actualizare presupune modificări importante pentru firme și PFA-uri, atât pentru cele existente, cât și pentru cele nou-înființate. Iată care sunt principalele modificări:
- detalierea unor coduri pentru o clasificare mai precisă
- comasarea anumitor coduri pentru simplificare
- recodificarea unor activități economice pentru o aliniere mai clară la standardele internaționale.
Cum te afectează noua clasificare a codurilor CAEN?
Așa cum am menționat, această actualizare a codurilor CAEN are impact atât asupra firmelor vechi, cât și asupra celor care se înființează.
Pentru firmele nou-înființate
Atât firmele (SRL), cât și PFA-urile care se vor înființa după 1 ianuarie 2025, vor utiliza obligatoriu codurile CAEN conform Rev.3.
Pentru firmele existente
Firmele deja înființate și PFA-urile vor trebui să își actualizeze codurile CAEN la ONRC conform noii clasificări. Atenție! Neactualizarea codurilor poate duce la întârzieri administrative și posibile complicații în relația cu autoritățile, dar și amenzi.
Ce trebuie să facă firmele la început de an?
Pentru a evita sancțiunile ai de parcurs trei pași esențiali pentru buna funcționare a afacerii tale:
Pasul 1:
Consultă lista actualizată de coduri CAEN Rev.3 și identifică eventualele modificări.
Pasul 2:
Verifică modificările relevante pentru codurile CAEN autorizate la ONRC. Atenție! Unele activități pot fi afectate în următoarele moduri:
- detaliere: un cod existent este subdivizat în mai multe coduri noi
- agregare: mai multe coduri vechi sunt combinate într-unul singur
- recodificare: codul se schimbă, dar denumirea activității rămâne aceeași.
Așadar, stabilește ce coduri CAEN trebuie actualizate și planifică actualizarea codurilor la Registrul Comerțului.
Pasul 3:
Demarează procedura de actualizare a codurilor CAEN la Registrul Comerțului.
Cum actualizezi codurile CAEN la ONRC?
Înainte de a stabili ce ai de făcut pentru a-ți actualiza codurile CAEN trebuie precizat faptul că actualizarea codurilor CAEN nu implică modificarea efectivă a activităților desfășurate, ci doar alinierea codificării acestora la noile standarde Rev.3.
Ce riști dacă nu îți actualizezi codurile CAEN?
Neactualizarea codurilor CAEN conform Reviziei 3 poate atrage o serie de riscuri pentru firme și PFA-uri, care variază de la probleme administrative până la posibile sancțiuni. Iată ce riști dacă nu îți actualizezi codurile CAEN:
Întârzieri în procedurile administrative
- Blocaje la Registrul Comerțului în cazul modificării altor informații (sediu, asociați, activități): Neconformarea va întârzia aprobarea acestor schimbări.
- Întârzieri în depunerea documentelor oficiale: Codurile vechi ar putea fi respinse în documentele depuse la autorități.
- Probleme în obținerea avizelor și autorizațiilor: Refuzul autorizațiilor sau reevaluarea dosarelor, și implicit prelungirea timpului de aprobare.
Impact asupra parteneriatelor și contractelor
- Neconcordanțe în acte oficiale: Codurile CAEN sunt incluse în contractele comerciale astfel încât codurile neactualizate pot genera confuzii sau chiar pierderea unor parteneriate.
Riscuri fiscale și contabile
- Raportări eronate: În cazul raportărilor către ANAF, utilizarea unor coduri vechi ar putea duce la erori. Acestea ar putea atrage verificări suplimentare sau amenzi.
- Imposibilitatea accesării unor facilități fiscale: Anumite facilități sunt legate de codurile CAEN. Utilizarea unui cod neactualizat te poate exclude din eligibilitate.
Alte riscuri
- Respingerea unei finanțări: Fie că vorbim despre un proiect de fonduri europene, sau de un credit, lipsa actualizării codurilor CAEN va duce la respingerea dosarului de finanțare.
Cum actualizezi codurile CAEN la ONRC?
Pentru a actualiza codurilor CAEN trebuie să depui o cerere de actualizare la Registrul Comerțului, în funcție de forma juridică:
- Pentru persoane juridice (SRL, SA): Completează formularul tip “Cerere de înregistrare în registrul comerțului” (Anexa 2a), caseta V, punctul 8, dedicat actualizării obiectului de activitate conform CAEN Rev.3.
- Pentru PFA, II, IF: Completează formularul tip “Cerere de înregistrare în registrul comerțului” (Anexa 2b), punctul VII, bifând caseta corespunzătoare pentru actualizarea obiectului de activitate conform CAEN Rev.3.
Formularele le poți descărca de pe site-ul ONRC, iar actualizarea se face pe portalul ONRC. Pentru asta vei avea nevoie de un certificat digital de semnătură electronică.
Altfel, poți apela la serviciile unui avocat sau la o firmă specializată pentru modificări ONRC.
Cum trebuie să actualizezi codurile CAEN la ONRC?
Poți demara procedura de actualizare la ONRC încă de la începutul lunii ianuarie. De asemenea, o dată cu această modificare poți face și alte modificări, dacă este cazul.
Citește și articolul despre:

Coduri CAEN REV.3. Ce trebuie să facă firmele la început de an?
Articol scris in data de: 22 Decembrie 2024
Autor: Viviana Popa