De asemenea, va fi aplicată o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la 30 iunie 2020 inclusiv. Aceasta se acordă numai dacă este îndeplinită condiția de acordare a bonificației pentru plata în termenul anunțat.
Acordarea bonificațiilor în anul 2020 se efectuează de către contribuabil prin înscrierea acesteia în mod distinct în Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice, iar obligațiile fiscale de plată se determină prin diminuarea obligațiilor fiscale datorate cu valoarea bonificaţiei.
Bonificațiile se acordă numai prin completarea și depunerea, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, noul termen stabilit de Guvern, a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate – formular actualizat în acord cu noile prevederi, inițială sau rectificativă, în format simplificat, după caz.
Termenul inițial de depunere era, ca în fiecare an, data de 25 mai. Anul trecut au depus declarații unice aproape un million de români.
Membru fondator al grupului Tax Advisors si Larrom Expert cu o vasta experienta profesionala. Ne propunem sa oferim cele mai bune solutii în domeniul financiar-contabil, politicii manageriale si resurselor umane, astfel încât sa asiguram partenerilor nostri un background solid în realizarea obiectivelor.
Vezi toate articolele scrise de Romeo Negrut