Instanța supremă: Interdicția de concediere când salariatul se află în concediu medical
Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.iccj.ro), la data de 29.09.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a luat Decizia nr. 19/ 29.09.2025 privind un recurs în interesul legii în materie civilă( dreptul muncii), decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.
Astfel, prin Decizia nr. 19/ 29.09.2025 în dosarul nr. 1469/1/2025 Completul competent să judece recursul în interesul legii în materie civilă a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și, în consecință, a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, interdicția de concediere privește momentul emiterii deciziei de concediere, moment care nu se poate situa în perioada în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical conform legii.
Recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.
De menționat că, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în Monitorul Oficial al României, Partea I.
1. Care au fost dispoziţiile legale supuse interpretării de către instanța supremă?
Art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii :(1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:
a) pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;(…).
2. Ce se întâmplă în practica angajatorilor?
În practica, deși angajatorii cunosc foarte bine prevederile legale ale art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii , totuși emit multe decizii de concediere atunci când salariații se află în concediu medical.
Se pune, firesc, întrebarea, ce se întâmplă cu acele decizii?
De cele mai multe ori, deciziile nelegale emise de către angajatori cu încălcarea art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii sunt contestate de către salariații concediați și, de cele mai multe ori, instanțele judecătorești, constatând nelegalitatea deciziilor emise în privința contestatorilor de către angajatorii lor, le anulează.
Au fost însă soluții de practică ale instanțelor judecătorești în care astfel de decizii ale angajatorilor nu au fost totuși anulate.
Tocmai datorită acestor orientări jurisprudenţiale divergente s-a simțit nevoia formulării recursului în interesul legii mai sus amintit pe care instanța supremă l-a admis.
Trebuie adăugat și faptul că, astfel de decizii nelegale ale angajatorului au fost chiar anulate prin decizii chiar de către angajatorii acționați în judecată de către salariații lor concediați, chiar pe durata litigiilor pe rolul instanțelor judecătorești, pe motiv că termenul de preaviz acordat salariatului concediat a fost calculat greşit, neluându-se în considerare concediul pentru incapacitate temporară de muncă, care, potrivit legii, întrerupe curgerea termenului de preaviz, fapt ce a determinat ca decizia de concediere să fie emisă în perioada incapacităţii de muncă, contrar dispoziţiilor art. 60 lit. a) Codul muncii .
Și, ca totuși salariatul care fusese nelegal concediat pe durata concediului medical, căruia i se anulase anterior chiar de către angajator decizia de concediere, să fie totuși concediat finalmente, conform dorinței angajatorului, după emiterea deciziei de anulare şi expirarea termenului de preaviz acordat printr-o nouă notificarea , angajatorul respectiv a emis o altă decizie prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale salariatului, decizie, pe care, salariatul nemulțumit, trebuie să o atace, din nou, în instanță. Există și situații în care salariatul concediat alege să nu mai conteste totuși a doua decizie de concediere.
În acest sens, exemplificăm ceea ce am arătat anterior, printr-un extras dintr-o soluție de practică, în speță Sentința 224/24.03.2021, Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, www.rolii.ro
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A a formulat contestație împotriva Deciziei nr.1486/05.01.2021 privind încetarea contractului individual de muncă începând cu 07.01.2021 și a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu B, să constatate nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr.1486/05.01.2021, ca fiind emisă cu încălcarea dispoz. legale imperative ale art. 60 alini lit.a Cm. , art.75 alin.l Cm., art.76 Cm. I art.65 Cm., intervenind in perioada incapacităţii temporare de muncă și cu nerespectarea termenului de preaviz, reintegrarea în postul deţinut anterior concedierii, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada 07.01.2021, data concedierii nelegale, și până la reluarea efectivă a activităţii, conf.art. 80codul muncii , plata unei despăgubiri egală cu indemnizaţia de concediu de odihnă pe care ar fi trebuit să o plătească pentru anul 2018, dacă i-ar fi acordat în natură concediul la sfârşitul anului următor celui în care trebuia efectuat.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat că a desfăşurat activitate pentru pârîta pe postul de Director Departamentul Alimentaţie Publică.
Decizia de concediere nr.1486/05.01.2021 este întemeiată în fapt pe “desfiinţarea locului de muncă urmare a dificultăţilor economice, a imposibilităţii angajatorului de a oferi salariatului alt loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională”.
Reclamanta a invocat excepţia nulităţii absolute a Deciziei de concediere în raport de dispoz.art.60 alin.1 lit.a Cm, privind interdicţia concedierii salariatului in perioada incapacităţii temporare de muncă, dovedită medical; începând cu 12.11.2020, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, dovedită cu certificate medicale.
Pârâta i-a plătit concediul medical pe lunile noiembrie şi decembrie 2020, refuzind plata acestuia pe luna ianuarie 2021.
Pârâta a primit certificatul medical și cererea de eliberare adeverinţă în data de 05.01.2021; în aceeaşi zi, 05.01.2021, a emis decizia de concediere deși primise certificatul medical și știa că este in incapacitate temporară de muncă .
În raport de dispoz.art.75 alin.1 Cm. și ale Deciziei RIL nr. 8/08.12.2014 a ÎCCJ, privind nerespectarea termenului de preaviz de 20 zile lucrătoare prev. de art.75 alin.1 Cm, începând cu data comunicării notificării nr.190/10.11.2020, comunicată în 11.11.2020, a început să curgă termenul de preaviz de 20 zile lucrătoare prevăzut de art.75 alin.1 Cm.
Din certificatele medicale evidenţiate mai sus, rezultă că termenul de preaviz ce a început la 11 nov.2020, se suspendă începând cu 12.11.2020 și până la 21 nov. inclusiv.
Reclamanta a arătat că încetarea contractului individual de muncă nu se putea dispune legal decât începând cu 10.01.2021, prima zi lucrătoare după cea de-a 20-a zi lucrătoare de preaviz.
Decizia contestată nu respectă dispozițiile art .76 Cm., nu este motivată în fapt, nu se arată necesitatea măsurii.
Reclamanta a învederat că desfiinţarea locului de munca nu a avut o cauză reală și serioasă, nefiind o desfiinţare efectivă.
În ce priveşte plata sumei de 4273 lei, a arătat că pârâta i-a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat în anii 2019/2020, refuzând plata indemnizaţiei și pentru CO din anul 2018, iar salariul său lunar a fost de 4273 lei.
La termenul din data de 24.03.2021, pârâta prin apărător a depus concluzii scrise, prin care a învederat instanţei că decizia de concediere contestată a fost anulată prin decizia nr. 1493/04.02.2021, pe motiv că termenul de preaviz acordat reclamantei prin notificarea nr. 190/10.11.2020 conform art. 75 alin. 2 Codul muncii a fost calculat greşit, neluându-se în considerare concediul pentru incapacitate temporară de muncă, care, potrivit legii, întrerupe curgerea termenului de preaviz, fapt ce a determinat ca decizia de concediere să fie emisă în perioada incapacităţii de muncă, contrar dispoziţiilor art. 60 lit. a) Codul muncii .
După emiterea deciziei de anulare nr. 1493/04.02.2021 şi expirarea termenului de preaviz de 20 zile lucrătoare acordat prin notificarea nr. 190/10.11.2020, pârâta a emis decizia nr. 1494/23.02.2021 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii , începând cu data de 24.02.2021, care nu a fost contestată, reclamanta ajungând la o înţelegere cu pârâta.
Toate aceste aspecte rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Faţă de această împrejurare, instanţa urmează să constate că solicitarea de anulare deciziei de concediere nr.1486/05.01.2021 a rămas fără obiect (…).
