Implicațiile fiscale ale importului urmat de vămuire și livrare locală în Bulgaria și Irlanda de către o societate din România

Ideal ar fi ca importatori să se declare clienții cumpărători din Bulgaria și Irlanda. Astfel, acestia au obligația de a plăti TVA și eventuale taxe vamale în vama statelor membre respective. Astfel, societatea din România își va simplifica considerabil obligațiile ce îî revin din aceste tranzacții. Ca documente justificative societatea din România emite o factură fără TVA către societățile cumpărătoare din Bulgaria și Irlanda, acestea din urmă având obligația de a îndeplini formalitățile vamale în statele membre respective.

În contabilitate societatea din România va înregistra:

– achiziție de marfă

371 = 401

– vânzare de marfă

4111 = 707

607 = 371

Operațiunile se declară în D300 astfel:

– achizițiile de marfă la rd. 29

– livrările de marfă la rd. 3

În cazul în care clienții nu doresc să se declare importatori, apar o serie de obligații pentru societatea din România. Ambele state (Bulgaria și Irlanda) sunt membre UE și, prin urmare, se vor aplica aceleași reguli în ceea ce privesc formalitățile vamale. Astfel, societatea din România va trebui să se declare importator în statele în cauză și să plătească TVA-ul și eventualele taxe vamale.

De aici pot apărea două situații:

1. Nu există obligativitatea înregistrării în scopuri de TVA în aceste state membre

În acest caz societatea va plăti TVA și taxele vamale în statele membre respective și va emite factură de vânzare către clienți fără TVA cu mențiunea “taxare inversă” dar numai în cazul în care statele membre, respectiv Bulgaria și Irlanda, au optat din punct de vedere fiscal ca obligativitatea plății taxei să revină persoanei impozabile care este beneficiar al unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în statele membre respective (Bulgaria sau Irlanda), conform echivalent art. 307 alin. (6) din Codul fiscal românesc:

(6) În alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2) – (5), în cazul în care livrarea de bunuri/prestarea de servicii este realizată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2) şi care nu este înregistrată în România conform art. 316 şi care nu aplică regimul pentru micile întreprinderi în România prevăzut la art. 3102, persoana obligată la plata taxei este persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316, sau persoana nestabilită în România, dar înregistrată în România conform art. 316, care este beneficiar al unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România, conform art. 275 sau 278.

Societatea din România poate cere rambursarea TVA-ului plătit în respectivele state membre prin formularul 318, potrivit art. 302 alin. (2) din Codul fiscal. Documentul justificativ pentru rambursarea TVA-ului este DVI-ul emis de autoritățile vamale din statele membre respective.

Ca monografie contabilă propunem:

– achiziție de marfă

371 = 401

– eventuale taxe vamale

371 = 401

– plata TVA în vamă din Bulgaria sau Irlanda

461 = 446

446 = 5124

– vânzare marfă

4111 = 704

607 = 371

– rambursarea TVA-ului prin formularul 318

5121 = 461

Operațiunile se declară în D300 astfel:

– achizițiile de marfă la rd. 29

– livrările de marfă la rd. 3

2. Apare obligativitatea înregistrării în scopuri de TVA în statul membru în cazul în care nu s-a optat pentru echivalentul art. 307 alin. (6) din Codul fiscal românesc în statele membre respective

Dacă statele membre (Bulgaria respectiv Irlanda) nu au optat pentru ca obligația de a plăti TVA să revină cumpărătorului în cazul în care vânzătorul nu este stabilit în statul membru respectiv, atunci societatea din România are obligația să se înregistreze în scopuri de TVA în statul membru respectiv, să plătească TVA ți eventuale taxe vamale la importul bunurilor respective, să emită factura cu TVA cu cota valabilă în satul respectiv și să plăteasca taxa la bugetul de stat al statului membru respectiv. În această situație, societatea din România are dreptul de deducere a TVA-ului plătit în vama statului membru respectiv. Însă are toate obligațiile procedurale în ceea ce priveste mecanismul TVA cu privire la jurnalul de cumpărări, vânzări, depunere decont de TVA etc.

Ca monografie contabilă în această situație propunem:

– achiziție de marfă

371 = 401

-eventuale taxe vamale

371 = 401

– plata TVA în vamă

461 = 446

446 = 5124

– vânzare marfă

4111 = 707

4111 = 462 (TVA colectat)

607 = 371

– compensare TVA plătit în vamă cu TVA colectat

462 = 461

– plată TVA la bugetul de stat al statului membru repectiv (soldul contului 462)

462 = 5124

Operațiunile se declară în D300 astfel:

– achizițiile de marfă la rd. 29

– livrările de marfă la rd. 3

Ca o concluzie, în cazul în care clienții nu doresc să se declare imporatori și această obligație va reveni societății din România, este necesar să contactați un consultant fiscal din statele membre respective care să cunoască în mod special mecanismul TVA aplicabil în statul membru respectiv (dacă statul membru respectiv a optat sau nu pentru obligația plății TVA-ului de către cumpărătorul stabilit in acel stat membru care a achiziționat bunuri de la un vânzător care nu este stabilit în acel stat membru, să urmeze procedura mecanismului TVA în cazul în care statul membru respectiv nu a optat pentru obligativitatea menționată mai sus etc).

 

Reglementare:

• Legea 227/2015 privind Codul fiscal