Instanța supremă. Condiții privind eliberarea avizelor de angajare pentru lucrătorii permanenți
În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că:
Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Așa a decis, în esență, instanța supremă (ÎCCJ) -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (denumită în continuare ÎCCJ) prin Decizia nr. 62/24.02.2025 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 252 din data de 24 martie 2025.
1. Ce a presupus litigiul principal în discuţie?
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamanta societatea AAA – S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare, printre altele, să se constate nelegalitatea unui număr de 27 de decizii emise de pârât, de respingere a cererii reclamantei de emitere a unui număr de 27 de avize de angajare pentru lucrător permanent, depuse de societate în vederea angajării unor cetăţeni din Bangladesh, cu consecinţa anulării acestor decizii şi a obligării pârâtului la emiterea avizelor de angajare solicitate.
În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, printre altele, că motivul invocat de pârât, în sensul că societatea nu desfăşura nicio activitate din cele înregistrate în registrul comerţului, contravine dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, potrivit cărora dovada îndeplinirii condiţiei generale ca angajatorul să desfăşoare pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinilor se face prin prezentarea de către angajator a documentelor prevăzute de art. 6 alin. (1) din sus indicatul act normativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 37 din 19 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări – Biroul Pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare şi, în consecinţă, a dispus anularea deciziilor atacate, obligând pârâtul să emită avizele de angajare solicitate de reclamantă şi să plătească acesteia cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a apreciat că, prin depunerea certificatului de înmatriculare în registrul comerţului şi a organigramei care cuprinde codurile CAEN pentru care reclamanta a solicitat eliberarea avizelor de angajare, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, respectiv aceea de a desfăşura pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Pârâtul Biroul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a criticat, prin cererea de recurs, această soluţie, susţinând, printre altele, teza greşitei interpretări, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014.
Intimata-reclamantă societatea AAA – S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a susţinut teza unei corecte interpretări, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, coroborate cu cele ale art. 6 din acelaşi act normativ.
Prin Încheierea din 26 septembrie 2024, instanţa de trimitere a făcut analiza condiţiilor cumulative de admisibilitate pentru declanşarea procedurii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, apreciind condiţiile îndeplinite și, astfel a decis suspendarea respectivului litigiu și sesizarea ÎCCJ.
2. Cum a motivat -în esență- instanța supremă hotărârea mai sus menționată?
Dispoziţiile legale ce au făcut obiectul sesizării sunt cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România (denumită în continuare OG nr. 25/2014), aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor.
Art. 3 alin. (1) din OG nr. 25/2014 instituie regula potrivit căreia „străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare obţinut de angajatori în condiţiile prezentei ordonanţe”.
Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din OG nr. 25/2014, ca documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcţie şi care se eliberează după verificarea unor condiţii generale şi a unor condiţii speciale în funcţie de tipul de lucrător.
În continuare, art. 4 alin. (2) enumeră condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare, printre care unele referitoare la angajatori, relevantă cauzei fiind cea menţionată la litera a), respectiv: „angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului”.
Potrivit art. 6 alin. (1) din cuprinsul aceluiaşi act normativ:” (1) Dovada îndeplinirii condiţiei generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală a următoarelor documente:
a) certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în copie şi în original;
b) certificatul constatator din care să rezulte că în registrul comerţului sau, după caz, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor nu au fost înregistrate menţiuni privind deschiderea procedurii falimentului. (…)”
În fine, dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (2) stipulează că:” (1) Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la oricare dintre formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. Documentaţia necesară obţinerii avizului de angajare/detaşare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant legal al angajatorului/beneficiarului prestării de servicii, în condiţiile legii.
(2) Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de obţinere a avizului de angajare/detaşare, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Cererea de eliberare a avizului de angajare formulată de angajatorul unui posesor de Carte albastră a Uniunii Europene obţinută într-un alt stat membru se soluţionează în termen de 15 zile de la data primirii.”
Pentru a răspunde chestiunii de drept vizate de sesizare s-a impus interpretarea gramaticală şi sistematică a acestor norme, în sensul celor ce urmează.
În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conţinut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului „a desfăşura”. Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activităţi materiale compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestaţiile caracteristice activităţii autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.
În egală măsură, coroborarea acestei dispoziţii legale cu cea conţinută la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor menţiunea care permite juridic desfăşurarea unei activităţi nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii cu care funcţia pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma „a desfăşura o activitate” face trimitere la înfăptuirea acestei acţiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri şi simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenţia dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.
Cu alte cuvinte, condiţia pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfăşurare în concret a activităţii pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce priveşte regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 dau naştere unei prezumţii relative de îndeplinire a cerinţei, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.
Spre aceeaşi interpretare converg şi prevederile art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.
În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfăşura să se identifice cu una dintre activităţile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi suplimentar ca angajatorul să desfăşoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiţia nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfăşoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.
De altfel, voinţa legiuitorului a fost clarificată în acelaşi sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reţinut că este necesară „modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menţionării faptului că străinul desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului şi eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiţiei”.
Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicţie cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinţei şi al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunţată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menţionat, punerea la dispoziţie a lucrătorilor temporari străini presupune două cerinţe specifice cumulative, anume ca angajatorii să deţină calitatea de agenţi de muncă autorizaţi conform respectivei hotărâri şi ca angajaţii să fie domiciliaţi sau să deţină reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potri
