Login
/srl-sau-pfa-in-2026/
Inregistrare
Recuperare parola
In caz ca ai uitat parola, introdu in campul de mai jos adresa de email si se va trimite un email cu link pentru resetarea parolei.
Abonare newsletter zilnic!
[mailpoet_form id="3"]
Vrei să rămâi la curent cu noutățile fiscale și contabile?
SRL sau PFA în 2026?
Viviana Popa
Valabil la 24 noiembrie 2025
Cuprins:
ToggleCum va arăta 2026 pentru mediul de afaceri și care va fi forma juridică optimă? Alegerea potrivită poate influenţa costurile, răspunderea juridică, scalabilitatea şi impozitarea. Așadar, pentru a decide corect, iată o analiză completă și cât mai succintă cu privire la ce înseamnă fiecare opţiune şi ce să ai în vedere.
Ce este PFA? Ce este SRL?
Pentru a stabili ce este bine să alegi, trebuie înainte de toate să cunoști ce presupune fiecare formă juridică.
Ce este un PFA?
Persoana fizică autorizată (PFA) reprezintă o formă simplificată de organizare a activităţii economice prin care titularul, persoană fizică, își desfăşoară activitatea în nume propriu, folosindu-se, în principal, de forța sa de muncă (dar nu neapărat exclusiv, poate să și angajeze) și răspunde personal pentru obligaţiile asumate.
Ce este un SRL?
Societatea cu răspundere limitată este o entitate juridică distinctă, de sine stătătoare, înfiinţată de unul sau mai mulţi asociaţi, persoane fizice sau juridice, cu răspundere limitată la patrimoniul societăţii.
SRL sau PFA în 2026?
Ca să stabilim ce este bine să alegi, iată o analiză comparativă:
Costuri de înfiinţare şi administrare
- PFA: se înființează rapid, în doar câțiva pași, cu documente relativ puține și în câteva zile poți deja să începi activitatea, dar cel mai important ai costuri semnificativ mai mici atât pentru înființare, cât și pentru administrare.
- SRL: în primul rând înființarea unui SRL presupune nu doar birocrație, ci și costuri de înfiinţare mai ridicate (taxe de înregistrare, notariat). De regulă, înființarea unui SRL poate să dureze până la o săptămână. Costurile substanțiale vin însă ulterior înființării, pentru administrarea, contabilitate etc.
Domeniul de activitate & flexibilitate
- PFA: pentru a înființa un PFA trebuie să știi că legea îți permite să desfășori activitate economică într-un anumit domeniu DOAR dacă faci dovada experienței sau a studiilor în domeniul respectiv, indiferent de codul CAEN ales. În plus, nu poți să alegi mai mult de cinci coduri CAEN, și toate trebuie să fie autorizate.
- SRL: îți oferă mai multă libertate legată de alegerea codurilor CAEN, neavând un număr limitat de coduri CAEN, și mai ales, nefiind nevoie să faci dovada experienței în domeniu, ceea ce îți oferă mai multe oportunități de extindere.
Răspundere legală
- PFA: titularul răspunde personal cu propriul patrimoniu pentru obligaţiile PFA-ului, atât față de ANAF, cât și față de alți creditori.
- SRL: asociații unui SRL în schimb sunt acoperiți de răspunderea limitată la patrimoniul societăţii, care face o separare clară între bunuri personale şi societate. În schimb, cel care răspunde cu patrimoniul personal, și pentru care se poate face atragerea răspunderii patrimoniale este administratorul firmei.
Forţă de muncă/angajaţi
- PFA: de regulă activitate redusă, ceea ce implică forța de muncă a titularului. Totuși, se permite și un număr mic de angajaţi (maxim trei).
- SRL: îți permite să faci oricâte angajări ai nevoie.
Contabilitate
- PFA: are o evidenţă simplificată în majoritatea cazurilor, ceea ce nu implică nevoia de a avea un contabil, dar dacă devii plătitor de TVA, ai angajaţi – complexitatea creşte și TREBUIE să îți găsești un contabil.
- SRL: încă de la înființare ai nevoie de servicii de contabilitate.
Categoric, un PFA costă mai puțin pentru că îți poți ține singur contabilitatea, dar atenție, va trebui
- să îți iei un program de contabilitate
- și certificat de semnătură electronică
- dar totodată va trebui să îți verifici constant contul de SPV și să te asiguri că ai o evidență contabilă corectă, conform legii pentru a evita eventualele amenzi.
Având în vedere modificările fiscale multiple și imprevizibile, contabilul devine cel mai bun prieten al unui freelancer sau antreprenor, nu-i așa? Dar sunt situații în care, vrei nu vrei, ești obligat să îl ai.
Retragerea de profit
- PFA: profitul net devine direct al titularului după taxe; nu există dividende și nici alte taxe suplimentare, dar cel mai important, nu ai nevoie de justificare pentru a folosi banii.
- SRL: societatea produce profit, care se poate retrage ca dividende (trimestriale sau anuale) sau salariu. Mare atenție, pentru 2026 impozitul pe dividende va fi 16%. De asemenea, nu uita de CASS-ul datorat, conform plafoanelor legale. Dacă îți faci și contract de mandat administrator, sau contract de muncă, atunci trebuie să nu uiți de reținerea și plata taxelor aferente salariului.
Scalabilitate
- Dacă îţi propui să creşti afacerea, să te extinzi pe mai multe direcții (și poate chiar mai multe domenii de activitate), să accesezi fonduri nerambursabile sau să atragi investitori, categoric SRL oferă avantaj.
- Dacă eşti la început, ai activitate mică, vrei mai puţine riscuri și nu îți propui să te extinzi atunci PFA poate fi suficient şi mai simplu.
Taxe şi impozite
PFA
Impozitarea PFA-urilor depinde de sistemul de impozitare, normă de venit sau sistem real. Astfel,
- PFA-urile în sistem real (este sistemul de impozitare standard aplicat de cei care au depășit plafonul de venituri de 25.000 euro în anul anterior, sau cei care nu pot opta pentru normă de venit conform codului CAEN – IT exclus de la norma de venit) datorează 10% impozit din venitul net (după ce s-au scăzut cheltuielile)
- în vreme ce PFA-urile impozitate la norma de venit vor datora 10% din valoarea normei de venit stabilită pentru activitatea economică desfășurată.
De asemenea, pe lângă impozit, începând cu 2026, datorezi CAS și CASS conform plafoanelor legale:
- CAS:
- 0, dacă venitul net anual NU depășește 12 salarii minime brute pe an
- 25% din 12 salarii minime, pentru venituri între 12 și 24 de salarii minime
- 25% din 24 salarii minime, pentru venituri peste 24 de salarii minime
- CASS:
- venituri 0 sau sub plafonul de 6 salarii minime brute – CASS calculat la 6 salarii minime
- venituri cuprinse între 6 şi 72 de salarii minime brute pe ţară vei achita 10% CASS aplicat la veniturile nete obținute (10% din tot)
- venituri peste noul plafon maxim de 72 de salarii, vei achita CASS la nivelul a 72 de salarii minime brute pe ţară
De reținut, dacă angajezi sau devii plătitor de TVA atunci costurile cresc pentru că se adaugă taxele aferente salariilor/TVA-ul.
SRL
Pentru firme impozitul standard este de 16% (impozit pe profit), dar dacă întrunești condițiile poți să optezi pentru regimul micro. Asta înseamnă că datorezi un impozit de 1 sau 3% (în funcție de domeniul de activitate/cifra de afaceri), la care se adaugă taxele salariale, și la final impozitul pe dividende. Desigur, dacă veniturile din dividende depășesc echivalentul a 6 salarii minime brute atunci ai obligația de a plăti și CASS (contribuția pentru sănătate), conform plafoanelor impuse prin lege.
Când să alegi PFA şi când SRL?
Alege PFA dacă:
- Eşti la început, ai activitate simplă, fără angajaţi
- Veniturile estimate sunt moderate şi nu prevezi extindere majoră în viitorul apropiat.
- Vrei costuri şi formalităţi minime.
Alege SRL dacă:
- Prevezi creştere semnificativă, angajaţi, parteneri, investiţii.
- Vrei separare clară între patrimoniul personal şi cel al afacerii (răspundere limitată).
- Domeniul de activitate impune (sau recomandă) societate comercială.
- Vrei să beneficiezi de regimul de societate (ex: emitere părţi sociale, intrare asociat, posibil vânzare/predare de părţi sociale).
Pentru anul 2026, decizia între PFA şi SRL trebuie să se bazeze pe: estimarea veniturilor, planurile de creştere, numărul de angajaţi, riscurile pe care ţi le asumi, dar şi pe modificările legislative. Dacă ești la început şi vrei să testezi piaţa — PFA poate fi soluţia. Dacă ai viziune de creştere şi vrei structură – SRL este mai potrivit, însă indiferent de alegere recomandarea este să consulți un contabil care să te ajute să aplici legislaţia la zi pentru 2026 și să decizi corect.

SRL sau PFA în 2026?
Articol scris in data de: 24 noiembrie 2025
Autor: Viviana Popa