Gestiunea eșalonării simplificate în derulare și opțiuni pentru un debit nou peste plafon

Societatea comercială, plătitoare de TVA, beneficiază în prezent de o eșalonare la plată în formă simplificată, acordată în temeiul Capitolului IV¹ din Titlul VII al Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru o sumă reprezentând TVA, eșalonată pe o perioadă de 4 luni. Din graficul de eșalonare au fost achitate primele 2 rate, iar pe rol mai sunt 2 rate de plată.

În luna iunie 2026 devine exigibilă o nouă obligație fiscală a cărei valoare, cumulată cu soldul rămas din eșalonarea în derulare, ar depăși plafonul maxim de 400.000 lei reglementat pentru eșalonarea simplificată a persoanelor juridice prin Legea nr. 239/2025 (Pachetul 2 fiscal), publicată în Monitorul Oficial nr. 1.160/15.12.2025, ale cărei prevederi în materia eșalonării simplificate au intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare (respectiv 14 ianuarie 2026, conform art. XI alin. (1) din lege).

2. Cadrul legal aplicabil

• Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Capitolul IV¹ – Eșalonarea la plată, în formă simplificată (art. 209¹–209¹⁴), forma actualizată la OUG 7/2026 (publicată pe site-ul ANAF);
• Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative (M.O. nr. 1.160/15.12.2025), care a modificat substanțial regimul eșalonării — art. I pct. 14–20 referitoare la art. 209¹ alin. (6¹), (7), (7¹), (8) lit. f), art. 209⁴ alin. (1) lit. e) și f), art. 209⁵ alin. (1) lit. a) și art. 209¹⁰ alin. (2);
• Legea nr. 207/2015, Capitolul IV — Înlesniri la plată (art. 184–209), aplicabilă eșalonării în formă clasică, modificată semnificativ prin Legea nr. 239/2025 (introducerea art. 193¹ — Contract de fideiusiune, modificarea art. 194, 195 și 200);
• OPANAF nr. 1.767/2021 pentru aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată, în formă simplificată, modificat substanțial prin OPANAF nr. 597/2025 (M.O. nr. 439/13.05.2025);
• OPANAF nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată (formularul D7) și a documentelor justificative, modificat prin OPANAF nr. 597/2025.

1. Achitarea anticipată integrală a soldului eșalonării în derulare. Statutul eșalonării după plata anticipată. Necesitatea unei cereri de renunțare

Soldul rămas al eșalonării simplificate poate fi achitat anticipat, iar eșalonarea se consideră încheiată prin stingerea integrală a obligațiilor fiscale care i-au făcut obiectul.

Nu este necesară depunerea unei cereri de renunțare în acest scop. Cererea de renunțare reglementată de art. 209⁶ din Codul de procedură fiscală vizează situația în care debitorul renunță la facilitate, cu efectul că sumele rămase neachitate devin imediat exigibile — situație diferită de cea a stingerii integrale prin plată anticipată.

(i) Codul de procedură fiscală nu reglementează expres, în Capitolul IV¹, procedura de plată anticipată în eșalonarea simplificată. Spre deosebire de eșalonarea clasică (unde art. 198 alin. (4) din Cod, aplicabil eșalonării reglementate de Capitolul IV, prevede expres dreptul de plată anticipată și obligația notificării prealabile), art. 209¹ alin. (11) din Cod, care indică ce articole din eșalonarea clasică se aplică în mod corespunzător eșalonării simplificate, prevede:

„(11) În scopul acordării eșalonării la plată potrivit prezentului capitol, prevederile art. 188-190, art. 204, art. 205 și art. 207 se aplică în mod corespunzător.”

Articolul 198 (Penalitate) — care în Cap. IV reglementează inclusiv procedura plății anticipate — NU este inclus în trimitere. Aceasta înseamnă că procedura formală de notificare prealabilă a stingerii anticipate, prevăzută pentru eșalonarea clasică, nu se aplică automat eșalonării simplificate.

(ii) Totuși, dreptul de a plăti anticipat sumele datorate bugetului de stat nu poate fi îngrădit — este un drept general al debitorului recunoscut de Codul civil și de Codul de procedură fiscală. Plata anticipată produce efectul firesc al stingerii obligației, iar eșalonarea, având ca obiect tocmai eșalonarea acelei obligații, încetează de drept prin epuizarea obiectului ei.

(iii) Decizia ANAF de eșalonare nu împiedică debitorul să achite anticipat — dimpotrivă, plata anticipată stinge obligația prin imputație de plată conform art. 165 alin. (1) Cod proc. fiscală (ordinea de stingere). În practică, organul fiscal va înregistra încasarea în contul ratelor scadente, iar la momentul stingerii integrale a debitului eșalonat, eșalonarea își pierde obiectul și se închide.

4.2. Procedură practică recomandată pentru plata anticipată

Având în vedere că procedura formală de notificare prealabilă nu este expres reglementată pentru forma simplificată, recomandăm parcurgerea următorilor pași pentru evitarea oricăror dificultăți operaționale:

• (a) solicitarea de la organul fiscal a unei situații actualizate a soldului eșalonării (debit principal rămas + dobânda de eșalonare de 0,01%/zi calculată până la data preconizată a plății) — se poate solicita prin SPV sau telefonic;
• (b) transmiterea opțională în SPV a unei notificări (cerere) prin care debitorul comunică intenția de a stinge anticipat soldul rămas — această notificare nu este expres prevăzută de lege pentru forma simplificată, însă este o bună practică administrativă care evită eventualele blocaje și clarifică intenția pentru organul fiscal;
• (c) efectuarea plății în conturile bugetare corespunzătoare tipurilor de creanță (TVA principal pe contul TVA + dobânzile de eșalonare pe contul de dobânzi);
• (d) după plată, solicitarea către organul fiscal a unei confirmări/certificat de atestare fiscală din care să rezulte stingerea integrală a obligațiilor cuprinse în decizia de eșalonare — această confirmare este esențială pentru a putea formula o nouă cerere de eșalonare ulterior (a se vedea pct. 4.3).

4.3. Posibilitatea de a solicita o nouă eșalonare simplificată în aceeași lună, după stingerea celei anterioare

Este posibilă depunerea unei noi cereri de eșalonare simplificată în luna iunie 2026, pentru un debit nou devenit exigibil, sub următoarele condiții cumulative:

• la momentul depunerii noii cereri, eșalonarea anterioară să fie stinsă integral (nu doar pierdută, ci stinsă efectiv);
• debitul nou pentru care se solicită eșalonarea să fie distinct de cel care a făcut obiectul eșalonării anterioare;
• societatea să îndeplinească toate condițiile de la art. 209¹ alin. (8) Cod proc. fiscală;
• debitul total propus pentru eșalonare să se încadreze în plafonul 5.000–400.000 lei (art. 209¹ alin. (7) lit. c)).

(i) Codul de procedură fiscală nu limitează numeric câte cereri de eșalonare simplificată poate depune un contribuabil într-un an calendaristic. Restricțiile prevăzute la art. 209¹ alin. (6) lit. a) vizează obligațiile fiscale, iar nu contribuabilul:

„(6) Eşalonarea la plată nu se acordă pentru: a) obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentului capitol sau potrivit Capitolului I din OUG nr. 181/2020, care și-a pierdut valabilitatea, precum și obligațiile fiscale care reprezintă condiție de menținere a valabilității unei eșalonări acordate în temeiul OUG nr. 181/2020 (…)

Această restricție se referă exclusiv la aceleași obligații fiscale — adică o obligație care a făcut deja obiectul unei eșalonări nu mai poate fi reeșalonată. Pentru un debit fiscal nou, distinct (cum este TVA-ul devenit exigibil în iunie 2026), restricția nu operează.

(ii) Atenție însă la noua condiție introdusă de Legea nr. 239/2025: prin art. I pct. 14 din lege, la art. 209¹ s-a introdus alineatul (6¹), cu următorul cuprins (citat din Legea nr. 239/2025, art. I pct. 14):

„(6¹) Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1) debitorul trebuie să stingă până la depunerea cererii de eşalonare la plată obligaţiile prevăzute la alin. (6) lit. a) şi f).”

Această dispoziție impune ca, înainte de depunerea unei noi cereri de eșalonare simplificată, debitorul să stingă obligațiile care nu pot fi eșalonate – inclusiv obligațiile fiscale dintr-o eșalonare anterioară care și-a pierdut valabilitatea, precum și obligațiile care reprezintă ajutor de stat/de minimis.

Notă importantă pentru situația concretă: textul art. 209¹ alin. (6¹) face referire la obligațiile dintr-o eșalonare anterioară care și-a pierdut valabilitatea — nu la cea care a fost executată/stinsă integral prin plată. Eșalonarea care s-a stins integral prin plata anticipată nu reprezintă o eșalonare „care și-a pierdut valabilitatea” în sensul art. 209¹ alin. (6) lit. a), prin urmare nu există un obstacol în formularea unei noi cereri pentru un debit distinct.

(iii) Toate celelalte condiții cumulative de la art. 209¹ alin. (8) și (9) Cod proc. fiscală trebuie îndeplinite:

a) depunerea cererii (formular D7) la organul fiscal — opțional cu propunere de grafic;

b) să nu se afle în procedura falimentului;

c) să nu se afle în dizolvare;

d) să nu înregistreze obligații fiscale restante cu o vechime mai mare de 12 luni anterioară datei depunerii cererii și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;

e) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară;

f)

g) să aibă depuse toate declarațiile fiscale conform vectorului fiscal (art. 209¹ alin. (9)).

Recomandare procedurală: depunerea noii cereri D7 trebuie să se facă după data la care eșalonarea anterioară este stinsă efectiv în evidența ANAF (recomandabil verificarea fișei pe plătitor în SPV imediat anterior depunerii). Pentru a evita riscul ca cele două eșalonări să fie tratate ca suprapuse, este recomandabilă o pauză de 1–3 zile lucrătoare între confirmarea stingerii primei eșalonări și depunerea noii cereri.

Modificarea eșalonării în derulare prin includerea unui nou debit. Tratamentul depășirii plafonului de 400.000 lei

Dacă eșalonarea simplificată în derulare se păstrează, este posibilă cererea de modificare a deciziei de eșalonare prin includerea unui nou debit, în temeiul art. 209⁵ Cod proc. fiscală.

Însă, dacă valoarea cumulată (sold rămas + debit nou) depășește plafonul de 400.000 lei prevăzut la art. 209¹ alin. (7) lit. c), cererea de modificare va fi respinsă. Codul nu permite o eșalonare parțială până la concurența sumei de 400.000 lei pentru forma simplificată — plafonul reprezintă o condiție de eligibilitate care se verifică pentru întreaga sumă propusă spre eșalonare.

(i) Cadrul modificării deciziei de eșalonare — art. 209⁵ alin. (1) Cod proc. fiscală prevede:

„(1) Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal: a) obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), f)-i) şi l); b) obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării (…)”

(ii) Numărul de cereri de modificare — art. 209⁵ alin. (2):

„(2) Debitorul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de eşalonare la plată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată (…)”

(iii) Plafonul de 400.000 lei — art. 209¹ alin. (7) lit. c), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2025, art. I pct. 15:

„(7) Eşalonarea la plată se acordă pentru: (…) c) obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale persoanelor juridice în sumă totală cuprinse între 5.000-400.000 lei.”

(iv) Excepție pentru sume certe de încasat de la stat — art. 209¹ alin. (7¹), introdus prin Legea nr. 239/2025, art. I pct. 16:

„(7¹) Prin excepţie de la alin. (7), în cazul în care debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante peste plafonul prevăzut la alin. (7) şi are de încasat sume certe şi lichide de la autorităţi sau instituţii publice se acordă eşalonare la plată în condiţiile prezentului capitol, în limita acestor sume, în baza unui document eliberat de autoritatea sau instituţia publică respectivă prin care certifică aceste sume. Prevederile prezentului alineat nu se aplică sumelor aflate în litigiu.”

Interpretare aplicată: plafonul de 400.000 lei se verifică pentru întreaga sumă supusă eșalonării — atât la cererea inițială, cât și la cererea de modificare (care, prin natura ei, modifică suma totală eșalonată). Dacă includerea noului debit ar duce la depășirea plafonului, condiția de eligibilitate nu mai este îndeplinită și cererea de modificare se respinge.

Nu există în Capitolul IV^¹ o prevedere care să permită eșalonarea parțială până la concurența plafonului, cu lăsarea diferenței la scadența normală. Codul aplică principiul „all-or-nothing” pentru forma simplificată: fie întreaga sumă propusă se încadrează în plafon și cererea poate fi aprobată, fie depășește plafonul și se respinge.

Excepție utilă: dacă societatea are de încasat sume certe și lichide de la autorități/instituții publice (de exemplu, certificate de creanță față de o autoritate contractantă pentru lucrări/servicii), eșalonarea se poate acorda peste plafon în limita acestor sume, în baza documentului eliberat de autoritatea respectivă. Sumele aflate în litigiu nu intră în această excepție.

Variante practice de structurare:

• Varianta A: păstrarea eșalonării în derulare nemodificată + plata la scadență a noului debit (dacă cash-flow-ul permite);
• Varianta B: stingerea anticipată a eșalonării în derulare (vezi pct. 4.1–4.2) urmată de depunerea unei noi cereri D7 pentru noul debit, dacă acesta nu depășește 400.000 lei (vezi pct. 4.3);
• Varianta C: dacă suma totală a noului debit depășește 400.000 lei și societatea nu are de încasat sume certe de la autorități publice care să acopere diferența, soluția este eșalonarea clasică (vezi pct. 4.5).

Eșalonarea clasică pentru debite ce depășesc 400.000 lei. Procedură și documente

Pentru debite care depășesc plafonul de 400.000 lei și nu se încadrează în excepția prevăzută la art. 209¹ alin. (7¹), soluția este eșalonarea clasică reglementată de Capitolul IV (art. 184–209) din Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat substanțial prin Legea nr. 239/2025.

Trăsături principale ale eșalonării clasice (în forma actualizată 2026)

• Perioadă: maximum 5 ani (60 luni);
• Cuantum: fără plafon maxim al obligațiilor eșalonate;
• Garanții obligatorii: sub forma scrisorii de garanție bancară, poliței de asigurare de garanție, consemnării de mijloace bănești la Trezorerie, ipotecă pe bunuri proprii — sau combinații, în cuantum diferențiat funcție de perioada eșalonării;
• Contract de fideiusiune (NOU — Legea nr. 239/2025, art. I pct. 9, introducerea art. 193¹ Cod proc. fiscală): obligatoriu în mai multe situații, printre care:
• în termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea acordului de principiu, dacă debitorul trebuie să achite obligații fiscale care nu fac obiectul eșalonării — art. 193¹ alin. (1) lit. a);
• în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea certificatului de atestare fiscală, dacă debitorul nu deține bunuri suficiente pentru constituirea garanțiilor — art. 193¹ alin. (1) lit. b);
• în termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea acordului de principiu, dacă debitorul persoană juridică a fost înființat cu mai puțin de 12 luni anterior depunerii cererii — art. 193¹ alin. (1) lit. c);
• până la împlinirea scadenței/termenului de plată, în cazul obligațiilor de menținere a eșalonării (art. 194 alin. (1) lit. a), b), d));
• în termen de 10 zile de la comunicarea acordului de principiu, în cazul cererii de modificare a deciziei — art. 193¹ alin. (1) lit. g);
• până la data depunerii cererii de menținere a valabilității eșalonării — art. 193¹ alin. (1) lit. h).

Conform art. 193¹ alin. (1) Cod proc. fiscală, contractul de fideiusiune se încheie:

• pentru persoane juridice: în formă autentică, cu beneficiarul/beneficiarii real(i) definiți potrivit art. 4 din Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor;
• pentru persoane fizice: în formă autentică, cu o persoană capabilă de a se obliga, în condițiile art. 2.285 din Codul civil — art. 193¹ alin. (7).

Excepții (art. 193¹ alin. (2)): nu se cere contract de fideiusiune pentru instituțiile publice, autoritățile/serviciile publice autonome, debitorii persoane juridice la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar.

Conform art. 193¹ alin. (4), contractul de fideiusiune constituie titlu executoriu.

• Dobândă: 0,02%/zi (echivalent ~7,3%/an). Procentul este redus la 0,015%/zi dacă întreaga garanție este constituită sub formă de scrisoare de garanție bancară, poliță de asigurare de garanție sau consemnare de mijloace bănești la Trezorerie;
• Penalități de întârziere: 0% pe perioada eșalonării;
• Beneficii suplimentare: amânarea la plată și ulterior anularea/reducerea penalităților de nedeclarare (până la 75% reducere), conform art. 208 Cod proc. fiscală;
• Termen redus pentru achitarea obligațiilor fiscale care nu fac obiectul eșalonării: 60 de zile (redus de la 180 zile prin Legea nr. 239/2025, art. I pct. 10, modificare a art. 194 alin. (1) lit. e) și f)).

Documente necesare pentru cererea de eșalonare clasică

Conform art. 187 Cod proc. fiscală și OPANAF nr. 90/2016, modificat prin OPANAF nr. 597/2025, cererea de eșalonare clasică se depune prin SPV folosind formularul D7 (Cerere de acordare a eșalonării la plată), însoțit de:

• Cererea D7 — cu specificarea: datelor de identificare ale debitorului și reprezentanților, perioadei pentru care se solicită eșalonarea (în luni), justificării dificultății financiare temporare, propunerii privind garanțiile;
• Documente privind capacitatea financiară: situații financiare anuale și/sau situații financiare interimare; situația încasărilor și plăților pe ultimele 6 luni (redusă/eliminată pentru anumite categorii prin OPANAF 597/2025);
• Programul de redresare / analiză de cash-flow proiectat pe perioada eșalonării solicitate, demonstrând capacitatea de plată a ratelor;
• Propunerea de garanții și documentele justificative aferente: pentru bunuri imobile/mobile — raport de evaluare întocmit de evaluator autorizat ANEVAR, extrase de carte funciară, dovada proprietății; pentru scrisoare de garanție bancară / poliță de asigurare — emisă în original; pentru fideiusiune — contractul de fideiusiune în formă autentică și dovezi privind beneficiarul real/solvabilitatea fideiusorului;
• Declarații pe propria răspundere că nu se află în procedura falimentului/insolvenței/dizolvării;
• Pentru debitorii cu risc fiscal mic (în sensul art. 206 Cod proc. fiscală): documentația poate fi simplificată și termenul de soluționare este de maximum 15 zile lucrătoare;
• Documente specifice eventuale: contribuabili cu obligații preluate prin transfer de competență, debitori în procedura insolvenței etc.

Procedura de soluționare a cererii de eșalonare clasică

• Depunerea cererii și a documentelor în SPV → înregistrarea cererii la organul fiscal competent;
• Organul fiscal eliberează din oficiu certificatul de atestare fiscală în termen de 5 zile lucrătoare de la depunere (art. 191 Cod proc. fiscală);
• Verificarea condițiilor de eligibilitate (art. 186) și a capacității financiare (referatele „A” și „B” specifice procedurii);
• Termenul general de soluționare a cererii: 60 de zile de la depunere (art. 192) — poate fi prelungit dacă se solicită completări, raport de evaluare nou, expertize etc.; pentru debitori cu risc fiscal mic: termen accelerat conform OPANAF 597/2025;
• Emiterea acordului de principiu — în acest moment debitorul are termen pentru constituirea garanțiilor (de regulă 30 zile) și pentru depunerea contractului de fideiusiune (10–30 zile, conform art. 193¹ alin. (1));
• După constituirea garanțiilor și depunerea contractului de fideiusiune: emiterea deciziei de eșalonare la plată + graficul ratelor; sau emiterea deciziei de respingere, după caz.

Condiții esențiale de menținere a eșalonării clasice (art. 194 Cod proc. fiscală)

• Plata ratelor la termenele prevăzute în grafic (sau cel mai târziu până la următorul termen, cu penalitate de 5% și dobândă suplimentară);
• Achitarea obligațiilor fiscale curente cu scadență ulterioară deciziei de eșalonare — fie până la data de 25 a lunii următoare scadenței legale, fie în alte termene prevăzute de art. 194;
• Achitarea obligațiilor fiscale care nu fac obiectul eșalonării în termen de
• Depunerea la termen a tuturor declarațiilor fiscale conform vectorului fiscal;
• Menținerea valabilă a garanțiilor pe toată perioada eșalonării;
• Prezentarea contractului de fideiusiune în termenele prevăzute la art. 193¹ alin. (1) — nouă condiție introdusă prin Legea nr. 239/2025, art. I pct. 11, care a adăugat lit. ș) la art. 194 alin. (1);
• Neacumularea de obligații fiscale restante noi peste termenele de toleranță.

Sinteză și recomandări practice

Pentru situația concretă a societății, recomandăm parcurgerea următorilor pași decizionali:

(i) Se calculează cu exactitate valoarea soldului rămas din eșalonarea în derulare (cele 2 rate + dobânda de eșalonare la 0,01%/zi până la momentul preconizat al plății anticipate).

(ii) Se determină valoarea exactă a debitului nou exigibil în iunie 2026.

(iii) Se compară: (a) soldul rămas + debit nou versus 400.000 lei și (b) doar debitul nou versus 400.000 lei.

(iv) Se verifică dacă societatea are de încasat sume certe și lichide de la autorități/instituții publice (relevant pentru aplicarea excepției de la art. 209¹ alin. (7¹)).

Pe baza acestor calcule, scenariile decizionale sunt:

Scenariul 1 — debitul nou ≤ 400.000 lei (situația cea mai probabilă pe baza informațiilor furnizate):

• Se achită anticipat soldul eșalonării în derulare; se închide eșalonarea curentă;
• Se solicită confirmare scrisă (certificat de atestare fiscală) privind stingerea integrală a obligațiilor cuprinse în decizia de eșalonare anterioară;
• Se depune o nouă cerere D7 pentru debitul nou, ulterior confirmării închiderii primei eșalonări — perioada de eșalonare poate fi de până la 12 luni;
• Avantaje: păstrarea regimului simplificat (fără garanții, fără fideiusiune, fără analiză de capacitate financiară), procedură rapidă, dobândă mai redusă (0,01%/zi față de 0,02%/zi).

Scenariul 2 — debitul nou > 400.000 lei, fără sume de încasat de la stat:

• Soluția este exclusiv eșalonarea clasică pentru debitul nou (D7 + documentație completă + garanții + fideiusiune);
• Termenul de eșalonare poate ajunge până la 60 luni, dar cu costuri mai mari (dobândă 0,02%/zi, costuri ale garanțiilor/scrisorii bancare) și cu expunere personală a beneficiarului real/administratorului prin contractul de fideiusiune autentificat;
• Decizie operațională: dacă cash-flow-ul permite, eșalonarea curentă simplificată poate fi păstrată până la maturitate (încă 2 luni) — pentru a evita complicații administrative în paralel cu pregătirea dosarului pentru eșalonarea clasică.

Scenariul 3 — debitul nou > 400.000 lei, dar societatea are de încasat sume certe de la autorități publice:

• Se poate solicita eșalonarea simplificată cu invocarea excepției prevăzute la art. 209¹ alin. (7¹), pe baza documentului eliberat de autoritatea publică (care certifică sumele certe și lichide de încasat);
• Eșalonarea simplificată se acordă peste plafon, dar numai în limita sumelor certificate;
• Sumele aflate în litigiu nu intră în această excepție.

 

Reglementare:

• Legea 227/2025
• Legea 239/2025
• OPANAF 1767/2021
• OPANAF 597/2025