Modificare CIM fără acordul salariatului și fără temei legal. Sancțiune
În practică judiciară au existat numeroase litigii în care salariații au atacat în instanță decizii ale angajatorilor prin care aceștia din urmă au modificat unilateral contractul individual de muncă al salariatului (CIM) fără acordul salariatului și fără temei legal.
Se pune, firesc, întrebarea dacă angajatorii respectivi au procedat în mod legal sau nu, și, în cazul unui răspuns negativ la întrebare, care este sancțiunea pentru angajator (sau, cu alte cuvinte, la ce trebuie să se aștepte un angajator care procedează astfel) sau care este remediul procedural la care poate apela salariatul aflat într-o astfel de situație?
Răspunsul la această întrebare este predictibil în sensul că un angajator care modifică unilateral contractul individual de muncă al unui salariat (CIM) fără acordul salariatului și fără temei legal, NU procează legal.
În acest caz, salariatul poate ataca în instanță o astfel de decizie a angajatorului său cu șanse maxime de reușită.
Așadar, pentru angajator sancțiunea intervine prin decizia instanței de judecată de anulare a unei astfel de decizii emise de către angajatorul respectiv cu suportarea consecințelor juridice a unei astfel de anulare.
În sensul celor mai sus arătate vă prezentăm în rândurile de mai jos o soluție a unei instanțe de judecată, fiind vorba de Decizia civilă nr.5507/2022 a Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (www.cab1864.eu).
Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – Secţia Civilă, reclamantul C R a solicitat în contradictoriu cu pârâta RAAPPS, ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună: anularea Deciziei nr. _/15.07.2020 emisă de RA-APPS, prin care a fost modificat unilateral contractual său individual de muncă; obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada aplicării acestei decizii
Astfel, prin cererea sa reclamantul a arătat că între părţile din litigiu au loc raporturi de muncă, în baza contractului individual de muncă nr. _ din 05.12.2015 şi a actelor adiţionale încheiate la acesta.
Prin Decizia nr. _ din data de 15.07.2020 emisă de RA – Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat, angajatorul a dispus fără acordul salariatului modificarea, începând cu data de 16.07.2020 a contractului individual de muncă în ceea ce priveşte felul, locul muncii şi drepturile salariale ale acestuia, respectiv din funcţia de şofer de autoturisme şi camioane – cod COR 832201 la CCOS în funcţia de muncitor necalificat (în agricultură şi horticultură) cod COR 921302 la CPHS, salariul fiind redus la 2.230 lei iar sporul de 10% din salariul de bază pentru lucru în condiţii grele, vătămătoare, periculoase, nocive fiind sistat.
Prin sentinţa civilă nr. _/11.11.2021 a Tribunalului Ilfov – Secţia Civilă a fost admisă cererea formulată de reclamantul CR în contradictoriu cu pârâta RAAPPS, a fost anulată Decizia nr. _/15.07.2020, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite pentru funcţia de şofer şi cele achitate pentru funcţia de muncitor necalificat, pentru perioada 16.07.2020 – 01.07.2021.
Împotriva sentinţei civile nr. _/11.11.2021 a Tribunalului Ilfov – Secţia Civilă a declarat apel pârâta RAAPPS.
Apelanta RAAPPS a criticat hotărârea primei instanţe, susţinând -printre alte critici/motive de apel– că în mod greşit s-a dispus anularea deciziei nr. _/15.07.2020, aceasta fiind emisă cu respectarea prevederilor legale în materie, inclusiv cele ale art. 41 – 48 din Codul Muncii, întrucât modificarea unilaterală a contractului individual de muncă a fost cauzată de faptul că salariatul nu a mai întrunit condiţia unui aviz favorabil de acces în imobilele care au funcţiuni ce impun măsuri speciale de securitate pentru care acesta presta munca de şofer.
Instanța de apel a apreciat că respectiva critică nu este întemeiată.
Modificarea contractului individual de muncă prin decizia contestată s-a făcut în mod unilateral de către apelanta – pârâtă, fără încheierea vreunui act adiţional la contractul individual de muncă, cu încălcarea dispoziţiilor art.17 şi 41 din Codul muncii, fără să existe temei legal în acest sens.
În acest sens, s-a arătat de instanță că actul adiţional la contractul individual de muncă, care urma să producă efecte începând cu data de 22.07.2020, având aceleaşi clauze cu cele dispuse de angajator prin Decizia nr. _ din data de 15.07.2020, nu a fost însuşit prin semnătură de salariatul reclamant C R.
Important! Într-adevăr, dispoziţiile art. 48 Codul Muncii reglementează posibilitatea angajatorului de a modifica locul şi felul muncii fără consimţământul salariatului, însă numai temporar si numai pentru situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie (pe baza unei recomandări medicale), situaţii în care nu se încadrează intimatul reclamant.
Faptul că salariatul nu a mai întrunit condiţia unui aviz favorabil de acces în imobilele care au funcţiuni ce impun măsuri speciale de securitate pentru care presta munca de şofer nu se înscrie între cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege care permit angajatorului să modifice unilateral locul şi felul muncii salariatului fără consimţământul salariatului, putându-se verifica faţă de situaţia de fapt descrisă, eventuala incidenţă a dispoziţiilor care reglementează instituţia suspendării sau încetarea contractului individual de muncă.
Aşa fiind, în mod just, reţinând nelegalitatea deciziei contestate, prima instanţă a admis contestaţia formulată şi a anulat Decizia nr. _ din 15.07.2020, decizia instanței de apel menținând, în acest sens, sentința instanței de fond cu privire la aspectul mai sus amintit.
