Login
/subiect/timpul-de-deplasare-intra-in-calculul-orelor-de-munca-implicatiile-deciziei-c-110-24-pentru-angajator/
Înregistrare
Recuperare parola
În caz că ai uitat parola, introdu în câmpul de mai jos adresa de email și vei primi un email cu link pentru resetarea parolei.
Abonare newsletter zilnic!
[mailpoet_form id="3"]
Timpul de deplasare intra in calculul orelor de munca: implicatiile deciziei C-110/24 pentru angajator
Mariana Bunta
Valabil la 14 octombrie 2025
De ce este relevanta decizia C-110/24 pentru HR si legislatia muncii
Pentru managerii de HR, deciziile Curtii UE traseaza limite clare si obliga la adaptari practice ale politicilor interne de compensare a timpului lucratorilor. In decizia C-110/24, se discuta daca deplasarile facute de lucratori intre un punct fix stabilit de angajator (o „baza”) si locul in care-si desfasoara activitatea (in acest caz zone naturale protejate) pot fi considerate timp de lucru in sensul Directivei 2003/88/CE privind organizarea timpului de lucru.
Aceasta intrebare devine extrem de concreta atunci cand vorbim despre activitati de teren, unde mobilitatea este inerenta locului de munca.
Elementele centrale ale deciziei
Contextul actual
- Angajatorul (VAERSA) gestioneaza activitati de conservare in zone naturale, organizate pe echipe („brigazi”).
- Pentru fiecare zi de lucru, lucratorii pleaca de la domiciliu spre o „baza” fixa si apoi din baza, cu un vehicul apartinand angajatorului, spre santier. La final, acelasi vehicul ii readuce la baza, de unde fiecare se intoarce acasa pe cont propriu.
- Contractele prevad explicit ca timpul de deplasare intre baza si santier nu este considerat „timp de lucru” — dar, in practica, angajatorul contabiliza (doar) timpul de deplasare de la baza la santier, nu si cel de intoarcere.
- Curtea spaniola sesizatoare s-a intrebat daca deplasarea de intoarcere, in conditiile date, trebuie considerata „timp de lucru”.
Intrebarea preliminara inaintata Curtii UE
„Articolul 2, punctul 1 din Directiva 2003/88 — notiunea de «timp de lucru» — trebuie interpretat in sensul ca timpul consacrat traseelor dus-intors pe care lucratorii sunt obligati sa le efectueze impreuna, la o ora determinata de angajator si cu un vehicul ce apartine acestuia, intre un loc fix stabilit de angajator si locul in care isi executa sarcinile, trebuie considerat «timp de lucru»?”
Abordarea Curtii UE
Curtea porneste de la modul in care Directiva 2003/88 defineste „timpul de lucru”:
- Timpul de lucru = perioade in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispozitia angajatorului, si isi exercita functiile sau activitatea.
- Perioada de repaus = orice perioada care nu este timp de lucru.
- Aceste doua concepte (timp de lucru / perioada de repaus) sunt distincte si exclud reciproc.
Pornind de la jurisprudenta precedenta (in special hotararea C-266/14 – Federación de Servicios Privados) si de la principiul eficacitatii dreptului UE, Curtea considera ca:
1. Exercitarea activitatii / functiei
Deplasarilor la domiciliul clientului sau la locul de interventie li s-a recunoscut, in jurisprudenta anterioara, ca fac parte din activitatea lucratorului, intrucat reprezinta un instrument necesar pentru furnizarea serviciului.
In speta de fata, deplasarea de la baza la santier si invers este impusa de angajator, face parte din circuitul operational al activitatii, si nu este o optiune libera a lucratorului.
2. Dispozitionalitatea fata de angajator
Curtea subliniaza ca un lucrator este la dispozitia angajatorului daca trebuie sa respecte instructiunile acestuia (locul, ora, mijlocul de transport) si nu poate dispune liber de timpul sau. In speta, deplasarile sunt organizate integral de angajator (punct fix, ora, vehicul, traseu).
3. „Locul de munca”
Pentru lucratorii care nu au un loc fix de munca — asa cum este cazul in activitati de teren — locul de munca nu poate fi limitat la punctele operationale; deplasarile care leaga baza de santier si returul sunt inseparabile de activitatea lor.
Pe baza acestor considerente, Curtea concluzioneaza ca timpul de deplasare impus de angajator intre baza si santier (dus si intors) trebuie considerat „timp de lucru” in sensul directivei.
Implicatii practice pentru departamentele de HR
1. Policiile interne privind transportul si compensarea timpului timpului de lucru
Orice politica interna care exclude deplasarile intre puncte fixe stabilite de angajator si locurile de activitate – daca acestea sunt impuse si organizate – risca sa fie considerate incompatibile cu dreptul UE.
Astfel ca:
- Timpul de deplasare dus + intors trebuie inclus in orele de lucru.
- Timpul astfel recunoscut ar putea influenta plata orelor suplimentare, ore de noapte etc.
- Daca se compenseaza prin timp liber (ore libere), calculele trebuiesc adaptate.
2. Cat de „obligatorie” trebuie sa fie deplasarea
Curtea pune accent pe faptul ca deplasarea e impusa – nu optionala – si organizata de angajator (ora, vehicul, traseu). Daca lucratorul ar putea, in mod real, sa isi administreze traseul sau sa aleaga momentul deplasarii, situatia ar putea fi evaluata diferit.
Elemente cheie de retinut
- Decizia C-110/24 confirma ca deplasarile impuse si organizate intre un punct fix stabilit de angajator si locul de activitate sunt „timp de lucru”.
- Factorii decisivi sunt: obligativitatea deplasarii, organizarea de catre angajator (ora, vehicul, traseu) si faptul ca lucratorul nu poate dispune liber de acest timp.
- HR-ul trebuie sa revizuiasca politicile interne si sa asigure conformitatea cu dreptul UE, inclusiv la nivel de evidenta si remunerare.
Sursa legala:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62024CJ0110
Acest răspuns vă este util?
Vă rugăm să ne lăsați o recenzie pe google:
Mulțumim!
Articol scris de catre Mariana Bunta, in data de 14 octombrie 2025.
Pot spune despre mine că domeniul resurselor umane și activitățile adiacente acestuia reprezintă un real interes și pasiune, acest lucru dovedindu-se și din experiența de peste 17 ani pe care o am în acest domeniu, mai ales în firme de producție sau în firme de contabilitate.

Timpul de deplasare intra in calculul orelor de munca: implicatiile deciziei C-110/24 pentru angajator
Articol scris in data de: 14 octombrie 2025
Autor: Mariana Bunta
De ce este relevanta decizia C-110/24 pentru HR si legislatia muncii
Pentru managerii de HR, deciziile Curtii UE traseaza limite clare si obliga la adaptari practice ale politicilor interne de compensare a timpului lucratorilor. In decizia C-110/24, se discuta daca deplasarile facute de lucratori intre un punct fix stabilit de angajator (o „baza”) si locul in care-si desfasoara activitatea (in acest caz zone naturale protejate) pot fi considerate timp de lucru in sensul Directivei 2003/88/CE privind organizarea timpului de lucru.
Aceasta intrebare devine extrem de concreta atunci cand vorbim despre activitati de teren, unde mobilitatea este inerenta locului de munca.
Raspuns
Elementele centrale ale deciziei
Contextul actual
- Angajatorul (VAERSA) gestioneaza activitati de conservare in zone naturale, organizate pe echipe („brigazi”).
- Pentru fiecare zi de lucru, lucratorii pleaca de la domiciliu spre o „baza” fixa si apoi din baza, cu un vehicul apartinand angajatorului, spre santier. La final, acelasi vehicul ii readuce la baza, de unde fiecare se intoarce acasa pe cont propriu.
- Contractele prevad explicit ca timpul de deplasare intre baza si santier nu este considerat „timp de lucru” — dar, in practica, angajatorul contabiliza (doar) timpul de deplasare de la baza la santier, nu si cel de intoarcere.
- Curtea spaniola sesizatoare s-a intrebat daca deplasarea de intoarcere, in conditiile date, trebuie considerata „timp de lucru”.
Intrebarea preliminara inaintata Curtii UE
„Articolul 2, punctul 1 din Directiva 2003/88 — notiunea de «timp de lucru» — trebuie interpretat in sensul ca timpul consacrat traseelor dus-intors pe care lucratorii sunt obligati sa le efectueze impreuna, la o ora determinata de angajator si cu un vehicul ce apartine acestuia, intre un loc fix stabilit de angajator si locul in care isi executa sarcinile, trebuie considerat «timp de lucru»?”
Abordarea Curtii UE
Curtea porneste de la modul in care Directiva 2003/88 defineste „timpul de lucru”:
- Timpul de lucru = perioade in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispozitia angajatorului, si isi exercita functiile sau activitatea.
- Perioada de repaus = orice perioada care nu este timp de lucru.
- Aceste doua concepte (timp de lucru / perioada de repaus) sunt distincte si exclud reciproc.
Pornind de la jurisprudenta precedenta (in special hotararea C-266/14 – Federación de Servicios Privados) si de la principiul eficacitatii dreptului UE, Curtea considera ca:
1. Exercitarea activitatii / functiei
Deplasarilor la domiciliul clientului sau la locul de interventie li s-a recunoscut, in jurisprudenta anterioara, ca fac parte din activitatea lucratorului, intrucat reprezinta un instrument necesar pentru furnizarea serviciului.
In speta de fata, deplasarea de la baza la santier si invers este impusa de angajator, face parte din circuitul operational al activitatii, si nu este o optiune libera a lucratorului.
2. Dispozitionalitatea fata de angajator
Curtea subliniaza ca un lucrator este la dispozitia angajatorului daca trebuie sa respecte instructiunile acestuia (locul, ora, mijlocul de transport) si nu poate dispune liber de timpul sau. In speta, deplasarile sunt organizate integral de angajator (punct fix, ora, vehicul, traseu).
3. „Locul de munca”
Pentru lucratorii care nu au un loc fix de munca — asa cum este cazul in activitati de teren — locul de munca nu poate fi limitat la punctele operationale; deplasarile care leaga baza de santier si returul sunt inseparabile de activitatea lor.
Pe baza acestor considerente, Curtea concluzioneaza ca timpul de deplasare impus de angajator intre baza si santier (dus si intors) trebuie considerat „timp de lucru” in sensul directivei.
Implicatii practice pentru departamentele de HR
1. Policiile interne privind transportul si compensarea timpului timpului de lucru
Orice politica interna care exclude deplasarile intre puncte fixe stabilite de angajator si locurile de activitate – daca acestea sunt impuse si organizate – risca sa fie considerate incompatibile cu dreptul UE.
Astfel ca:
- Timpul de deplasare dus + intors trebuie inclus in orele de lucru.
- Timpul astfel recunoscut ar putea influenta plata orelor suplimentare, ore de noapte etc.
- Daca se compenseaza prin timp liber (ore libere), calculele trebuiesc adaptate.
2. Cat de „obligatorie” trebuie sa fie deplasarea
Curtea pune accent pe faptul ca deplasarea e impusa – nu optionala – si organizata de angajator (ora, vehicul, traseu). Daca lucratorul ar putea, in mod real, sa isi administreze traseul sau sa aleaga momentul deplasarii, situatia ar putea fi evaluata diferit.
Elemente cheie de retinut
- Decizia C-110/24 confirma ca deplasarile impuse si organizate intre un punct fix stabilit de angajator si locul de activitate sunt „timp de lucru”.
- Factorii decisivi sunt: obligativitatea deplasarii, organizarea de catre angajator (ora, vehicul, traseu) si faptul ca lucratorul nu poate dispune liber de acest timp.
- HR-ul trebuie sa revizuiasca politicile interne si sa asigure conformitatea cu dreptul UE, inclusiv la nivel de evidenta si remunerare.
Sursa legala:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62024CJ0110
2 comentarii
ADRIANA DIN
14/10/2025 la 19:25Buna seara, considerati ca este obligatoriu sa reconsideram timpul de lucru, in contextul celor prezentate mai sus? Adica, ar trebui sa punem pe ore suplimentare obligatoriu (in sensul de a nu fi sanctionati) timpul de deplasare la/de la locul de munca la sediu?
Multumim pentru informatii!
Mariana Bunta
14/10/2025 la 22:53Buna seara!
Conform noii decizii a Curtii de Justitie a Uniunii Europene (C-110/24), este necesar si, in unele cazuri, chiar obligatoriu sa revizuim modul in care calculam timpul de lucru. Aceasta obligatie se aplica mai ales angajatilor care se deplaseaza, la cererea si sub organizarea angajatorului, intre un punct fix (de exemplu: sediu, baza, centru logistic) si locul efectiv in care isi desfasoara activitatea.
De ce este important:
Curtea a stabilit ca atunci cand:
• angajatorul stabileste ora plecarii, mijlocul de transport si traseul;
• deplasarea este necesara pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu;
• iar angajatul nu poate dispune liber de acel timp,
intervalul respectiv trebuie considerat „timp de lucru”, conform Directivei europene privind organizarea timpului de munca (2003/88/CE).
Ce inseamna asta in practica:
• Timpul petrecut pe traseul baza – loc de munca trebuie inclus in totalul orelor de lucru.
• Daca prin includerea acestui timp se depaseste programul normal zilnic sau saptamanal, aceste ore devin ore suplimentare, care trebuie platite sau compensate conform legislatiei muncii.
• Angajatorul nu poate sanctiona angajatul pentru eventuale intarzieri determinate de o deplasare impusa si organizata de companie.
• Este necesar sa se actualizeze politicile interne privind pontajul, transportul si programul de lucru, pentru a fi conforme cu normele europene.
Concluzie:
Daca deplasarea nu este optionala, ci impusa si organizata de angajator, aceasta trebuie considerata timp de lucru si poate genera ore suplimentare.